Ideea că mediul în care trăim ne afectează comportamentul pare astăzi aproape evidentă. La începutul secolului XX însă, aceasta era departe de a fi acceptată de majoritatea psihologilor. Iar unul dintre psihologii care au revoluționat această viziune a fost Kurt Lewin.
Născut în 1890, în ceea ce este acum Polonia, și educat în Germania înainte de a emigra în Statele Unite, Lewin a fost printre primii cercetători care au argumentat că psihologia nu ar trebui să fie o disciplină exclusiv teoretică, ci să contribuie la soluționarea problemelor actuale ale societății.
Cea mai celebră idee a sa poate fi simplificat într-o formulă concisă, devenită simbolică în psihologie: B = f(P, E). Tradus, comportamentul (Behaviour) este rezultatul interacțiunii între individ (Person) și mediul (Environment) în care se află.
Astăzi, această afirmație pare de la sine înțeles. În anii 1930, însă, reprezenta o transformare radicală a perspectivei.
Nu putem înțelege un om fără a înțelege mediul său
Înainte de Lewin, psihologii explicau comportamentul predominant prin personalitate, instincte sau trăsături individuale.
Lewin a avansat o idee alternativă. El considera că indivizii nu pot fi analizați izolat, ci doar în relație cu ceea ce a denumit „spațiul de viață” (life space) – totalitatea relațiilor, influențelor sociale, experiențelor și contextului în care se află la un moment dat.
Din acest punct de vedere, aceeași persoană ar putea reacționa foarte diferit în funcție de schimbările de mediu.
Aceasta nu înseamnă că personalitatea nu este importantă, ci că interacționează continuu cu contextul. Un mediu favorabil poate stimula comportamente pozitive, pe când unul advers sau toxic poate altera semnificativ modul în care oamenii gândesc și acționează.
Experimentul care a modificat perspectiva asupra liderilor
Lewin nu s-a limitat la teoria pură. În 1939, alături de colaboratorii săi Ronald Lippitt și Ralph White, a realizat unul dintre cele mai influente experimente din istoria psihologiei sociale.
Mai multe grupuri de copii au fost implicate în activități similare, fiecare grup fiind condus printr-un stil diferit. În grupurile conduse autoritar, liderul lua toate deciziile. Copiii deveneau mai agresivi sau, dimpotrivă, pasivi și dependenți de prezența conducătorului.
În grupurile cu conducere democratică, unde liderul încuraja participarea și colaborarea, creativitatea și satisfacția erau semnificativ mai ridicate, iar activitatea continua eficient chiar și fără conducător.
În grupurile cu stil de conducere permisiv (laissez-faire), unde liderul intervenea foarte puțin și lăsa deciziile aproape exclusiv în responsabilitatea grupului, rezultatele au fost cele mai slabe: lipsă de coordonare, frustrare și productivitate scăzută.
Acest experiment a devenit un punct de început pentru dezvoltarea teoriilor contemporane despre leadership și dinamica grupurilor.
Cum se desfășoară procesul schimbării
Lewin este considerat și un pionier în studiul schimbării organizaționale.
Modelul său se bazează pe ideea că o schimbare durabilă necesită mai întâi renunțarea la obiceiurile și convingerile anterioare („unfreeze”), apoi adoptarea unor comportamente noi („change”), urmată de întărirea acestora în rutina zilnică („refreeze”).
Deși acest model a fost rafinat și completat de cercetări ulterioare, continuă să fie unul dintre cele mai citate în literatura de specialitate privind managementul schimbării.
Omul din spatele efectului Zeigarnik
Numele lui Kurt Lewin este asociat și cu unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene din psihologia cognitivă.
Într-o cafenea din Berlin, el și studenta sa Bluma Zeigarnik au observat că chelnerii își aminteau cu precizie comenzile doar atâta timp cât acestea nu fuseseră încă achitate. După plecarea clienților, informația părea să dispară.
