Între mijlocul secolului al XIX-lea, Justus von Liebig, un chimist german și un precursor al chimiei organice contemporane, a trăit în München, unde s-a întâlnit cu istoricul Heinrich von Sybel, expert în studiul Antichității și Evului Mediu. Deși aveau viziuni distincte asupra progresului, căsătoria dintre urmașii lor a unit cele două familii. Provocarea de a asigura hrana pentru un nepot l-a determinat pe Liebig să dezvolte o formulă de lapte artificial bazată pe compoziția laptelui matern, o inovație pentru acea perioadă.
Liebig, deja recunoscut pentru cercetările sale în domeniul nutriției plantelor și extractul său de carne de vită concentrat, a formulat un substitut pentru laptele matern folosind lapte de vacă, făină de grâu, făină de malț și bicarbonat de potasiu. În ciuda unui început promițător, evaluările ulterioare au indicat că produsul nu îndeplinea cerințele nutriționale ale nou-născuților, deficiențele fiind explicate ulterior printr-o înțelegere mai avansată a biologiei laptelui matern.
Controversele stârnite de formula lui Liebig au impulsionat dezvoltarea standardelor de analiză a alimentelor pentru sugari. Contribuțiile lui Liebig la avansarea agriculturii și chimiei contemporane rămân esențiale, deși revizuirile ulterioare au relevat limitele produselor sale comerciale.
Justus von Liebig a continuat să fie onorat, universitatea asociată numelui său constituind un simbol al influenței sale de durată. Formula sa de lapte este recunoscută ca fiind prima încercare comerciale de a imita laptele matern, iar lucrările sale au influențat practica științifică modernă.
