Numărul de angajați din sectorul industrial al Germaniei a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele zece ani, pe fondul deciziei tot mai multor companii de a nu recruta în locul angajaților care părăsesc. Sectorul numără acum 6,6 milioane de angajați, iar proporția acestuia în totalul locurilor de muncă a scăzut la 19%, comparativ cu 22% în 2014, conform unei analize efectuate de institutul economic IW la cererea Fundației Bertelsmann, menționată de dpa.
Cercetătorii subliniază că această scădere nu provine din concedieri masive, ci mai degrabă dintr-o încetinire a procesului de recrutare. Până în 2019, numărul angajărilor și al plecărilor din firme era similar. După aceea, a apărut un decalaj între cele două, angajările diminuându-se mai rapid decât plecările, conform raportului.
„Scăderea angajărilor reprezintă un semn de alarmă pentru perspectivele viitoare ale ocupării forței de muncă,” a precizat Luisa Kunze, specialistă în piața muncii la Fundația Bertelsmann. „Este necesară o revitalizare a cererii de muncă în industrie și un dinamism sporit pe piața forței de muncă,” a adăugat aceasta.
De asemenea, studiul evidențiază că sectorul industrial german a devenit mai puțin atrăgător pentru angajați în ultimii ani. Avantajul salarial pentru cei care își încep cariera în industrie, în comparație cu alte domenii, a scăzut la 10,4% în 2024, de la 20,4% acum un deceniu. În cazul angajaților cu experiență, avantajul salarial a ajuns la 8,7%, de la 16,5% în aceeași perioadă. Acest avantaj salarial ilustrează venitul suplimentar pe care îl oferă un post în industrie față de un loc de muncă similar în alt sector.




