O cantitate de atomi radioactivi de plutoniu, ascunsă în fundurile oceanului, ar putea avea rădăcini într-un cataclism cosmic care a avut loc cu mai mult de 100 de milioane de ani în urmă. În plus, acest praf cosmic pare că încă mai cade asupra planetei noastre, fiind rămășițele persistente ale unui eveniment străvechi, posibil coliziunea dintre două stele neutronice.
Astfel de coliziuni generează explozii strălucitoare, denumite chilonove, prin care se creează unele dintre cele mai grele și valoroase elemente din Univers.
Cercetarea recentă, condusă de fizicianul Dominik Koll de la Helmholtz-Zentrum Dresden-Rossendorf (HZDR) din Germania, ar putea ajuta la stabilirea momentului exact când s-a petrecut acest eveniment.
„Rezultatele noastre indică faptul că plutoniul provine din explozii cosmice extrem de rare, cum ar fi cele care au loc în timpul fuziunii dintre două stele neutronice sau în superoxide cu energie extremă,” explică fizicianul Anton Wallner, coautor al studiului. „De atunci, acesta s-a dispersat în mediul interstelar.”
Plutoniul este unul dintre cele mai grele elemente naturale. Radioizotopul examinat în această cercetare, plutoniu-244, are un timp de înjumătățire de aproximativ 81 de milioane de ani. Aceasta înseamnă că orice atom de plutoniu primordial, existent la formarea Pământului acum 4,5 miliarde de ani, a dispărut de mult prin dezintegrare. Astfel, tot plutoniul-244 disponibil astăzi pe Terra are o origine cosmică ulterioară.
Pentru a-l urmări, cercetătorii au analizat probe din crusta de pe fundul Oceanului Pacific, colectate de la o adâncime de 4.830 de metri. Această crustă se formează extrem de lent, milimetru cu milimetru, conservând ca o bandă de magnetofon particulele din spațiu care se depun în mare, informează ScienceAlert.
Un cataclism mai îndepărtat
Anterior, astronomii asociaseră prezența plutoniului cu o explozie stelară relativ recentă, din urmă cu 3,5 milioane de ani. Totuși, echipa lui Koll a abordat o strategie diferită. Aceștia au căutat semnele unui alt izotop radioactiv care se formează simultan cu plutoniu în procesul de captură rapidă de neutroni (procesul r): curium-247 (cu un timp de înjumătățire de 16 milioane de ani).
Dacă explozia ar fi fost recentă, urmele de curium-247 ar fi trebuit să fie încă detectabile în crustă. Rezultatul? Cercetătorii nu au găsit dovezi solide ale prezenței sale.
În schimb, echipa a identificat fier-60 (timp de înjumătățire de 2,6 milioane de ani), un semn clar al unor supernove mai recente (din urmă cu 2,5 și 7 milioane de ani). Absența curiului-247 demonstrează că plutoniul-244 nu a fost generat în aceleași supernove care au creat fierul-60. El provine dintr-un cataclism mult mai vechi.
Legătura dintre bombardamentul străvechi și evoluția vieții
„Lipsa izotopului de curium sugerează că explozia a avut loc cu mult timp în urmă,” spune fizicianul Michael Hotchkis. „Însă nu mai mult de un miliard de ani, altfel plutoniul-244 ar fi fost complet nedetectat.”
Cercetătorii estimează că evenimentul, cel mai probabil o chilonovă, s-a întâmplat acum cu mult peste 100 de milioane de ani. În prezent, Sistemul Solar trece pur și simplu prin norul de resturi dispersate lăsat în urmă de acest vechi cataclism, motiv pentru care praful stelar continuă să se așeze pe Pământ.
Rămâne o întrebare fascinantă la care studiile viitoare vor încerca să răspundă: a influențat acest bombardament radioactiv într-un fel evoluția vieții?
