Isabella Stewart Gardner a fost o renumită colecționară de artă din Statele Unite, care a inaugurat în 1903 muzeul ce îi poartă numele, Isabella Stewart Gardner Museum, în Boston. Prin testament, a dispus ca aranjamentele expoziției să rămână neschimbate. Această regulă este respectată și în prezent, inclusiv în zonele rămase neocupate după furtul din 1990, când 13 lucrări au fost furate și nu au fost recuperate.
Isabella Stewart Gardner s-a născut în 1840, în New York, într-o familie bogată. Tatăl ei era un om de afaceri de succes, iar Isabella credea că familia sa avea rădăcini în sângele lui Mary Stuart, regina Scoției, deși această descendență nu a fost niciodată demonstrată de specialiști. După ce s-a căsătorit cu John „Jack” Gardner, membru al unei familii de vază din Boston, s-a mutat în acel oraș și a intrat în cercurile sociale ale epocii.
Primii ani ai căsniciei au fost marcați de o pierdere profundă. Singurul copil al cuplului, Jackie, a decedat înainte de a împlini doi ani. După acest tragic eveniment, Isabella și soțul ei au început să călătorească prin Europa și Asia, revenind de mai multe ori la Veneția. Contactul direct cu arta, muzeele și colecțiile europene avea să-i transforme treptat perspectivele.
După întoarcerea în Statele Unite ale Americii, Gardner a început să participe la cursuri la Harvard, unde a studiat istoria artei și literatura italiană, acolo întâlnind-o pe Bernard Berenson, studentul care avea să devină consilierul ei pentru achiziții artistice. În 1891, după moartea tatălui ei, Isabella a moștenit 1,75 milioane de dolari, sumă pe care a investit-o în formarea uneia dintre cele mai importante colecții private din lume, achiziționând opere de la Rembrandt, Tițian, Vermeer, Botticelli și Manet, alături de textile, manuscrise, obiecte decorative și artă asiatică. Nu a cumpărat conform regulilor sau tendințelor, ci bazându-se pe propriul gust. Din acest motiv, colecția cuprinde lucrări foarte diverse, fără a urma un model clasic.
Un palat venețian în inima Bostonului
După ce soțul ei a decedat brusc în 1898, Gardner a continuat să lucreze la visul lor comun: acela de a construi un muzeu. A achiziționat teren în zona Fenway din Boston și l-a angajat pe arhitectul Willard T. Sears pentru a concepe o clădire inspirată de palatele venețiene ale Renașterii, deși, conform propriilor sale afirmații, arhitectul a fost doar inginerul structural care a realizat ideile ei. Imobilul este organizat în jurul unei curți interioare acoperite cu sticlă.
Muzeul, deschis cu denumirea Fenway Court, nu funcționa ca o instituție tradițională. Gardner a decis personal plasarea fiecărui obiect. De exemplu, un tablou de Rembrandt putea fi așezat lângă un obiect decorativ japonez sau alături de o tapiserie medievală, fără a respecta o ordine cronologică sau stilistică. Nu existau etichete explicative extinse și nici în prezent nu există un parcurs impus. Vizitatorii pot pătrunde în fiecare încăpere fără un ghid stabilit, iar relațiile dintre obiecte sunt lăsate la aprecierea fiecăruia. Gardner a locuit la etajul patru al muzeului, unde și-a petrecut cea mai mare parte a timpului organizând colecția.
Sargent, Boston și portretul care nu putea fi expus
Gardner a fost o dintre cele mai active susținătoare ale artiștilor contemporani din Boston, iar legătura sa cu pictorul John Singer Sargent a devenit una dintre cele mai faimoase din cercurile culturale ale vremii.
Portretul realizat de John Singer Sargent în 1888 a stârnit numeroase controverse la Boston. Isabella
