Nu știm cine a fost primul individ care s-a adresat unei divinități sau când a apărut prima convingere într-o entitate supranaturală. Nu există un „prim zeu” pe care arheologii să-l poată identifica, iar momentul exact în care oamenii au trecut de la absența credințelor religioase la existența unor sisteme religioase rămâne neclar.
Există totuși dovezi foarte vechi ale unor ritualuri, înmormântărilor neobișnuite și artefactelor la care oamenii probabil le-au acordat o însemnătate aparte. Din aceste indicii, cercetătorii încearcă să dezvăluie cum s-a conturat una dintre cele mai vechi și răspândite idei din istoria omenirii: aceea că lumea poate fi locuită și de ființe sau forțe invizibile.
## Dovezile inițiale sunt mai vechi decât primii zei documentați
Problema este că religia nu lasă întotdeauna dovezi ușor de recunoscut. Un templu poate fi identificat. O statuie poate simboliza o divinitate. Un text poate indica că un anumit popor se închina unui zeu. Pentru perioadele în care oamenii nu au avut încă scriere, cercetătorii trebuie să interpreteze artefactele și locurile descoperite.
Înmormântările sunt printre cele mai vechi indicii. La Qafzeh, în Israel, au fost găsite rămășițele a până la 15 indivizi moderni, datate la aproximativ 100.000 de ani, împreună cu ocru roșu și unelte din piatră vopsite cu ocru. Prezența pigmentului aproape de oseminte sugerează că acesta ar fi putut avea o funcție rituală.
Aceste practici pot insinua că oamenii dădeau o semnificație specială morților, însă nu demonstrează existența unei credințe într-un zeu. Aici apare una dintre limitările majore ale cercetării: un ritual nu ne dezvăluie automat în ce considea omul care îl practica.
## Înainte de zei, spiritele ar fi putut exista
Este posibil ca primele forme de credință să nu fi avut nimic în comun cu religiile pe care le cunoaștem astăzi. O persoană dintr-o comunitate de vânători-culegători nu avea nevoie de un panteon organizat pentru a atribui o semnificație unei furtuni, unui animal, unui râu sau unui munte. O pădure putea fi văzută ca un loc sacru, un animal putea avea o importanță deosebită, iar un strămoș decedat putea continua să joace un rol în viața comunității.
Antropologii au folosit termenul animism pentru a descrie sisteme de credință în care elemente ale naturii și alte entități sunt considerate vii sau capabile de intenții. Conceptul nu trebuie confundat însă cu o explicație demonstrată a originii tuturor religiilor.
Nu avem suficiente dovezi pentru a susține că oamenii au trecut neapărat printr-o etapă „animistă” înainte de apariția zeilor. Putem afirma doar că ideea unei lumi populate de entități invizibile este cu mult mai veche decât primele religii pentru care există texte.
## Când apar primele structuri dedicate ritualurilor
O schimbare semnificativă apare atunci când oamenii încep să formeze comunități stabile. În Orientul Apropiat, în perioada neolitică, au început să apară structuri și practici care sunt interpretate de arheologi ca având legătură cu activități rituale. La situl de la Motza, în apropierea Ierusalimului, au fost descoperite construcții datate în mileniile VIII-VII î.Hr., alături de morminte și artefacte cu semnificație simbolică.
Există și dovezi ulterioare despre îngroparea deliberată a obiectelor considerate azi „cultice”. Un studiu publicat în Cambridge Archaeological Journal demonstrează că în comunitățile agricole din Orientul Apropiat, începând din mileniul al VII-lea î.Hr., apar dovezi pentru îngroparea rituală a unor obiecte cum ar fi statuete antropomorfe, cranii tratate și alte artefacte asociate.
