Cuvântul „salariu” este adesea legat de termenul latin „salarium”, existând o ipoteză conform căreia soldații romani erau compensați cu sare. Această noțiune fascinantă nu este susținută din punct de vedere istoric. Termenul „salarium” se referea la „indemnizație” sau „sumă de bani”, fără conexiuni directe cu plata în sare. Deși sarea era prețioasă în antichitate, având un rol esențial în conservarea alimentelor, există dovezi clare că soldații romani erau remunerați în bani, mai ales în monede de argint. Monedele adesea prezentau simboluri militare, precum zeița Fides, și reprezentau metoda oficială de plată pentru soldați.
Titus Livius notează că compensarea soldaților a început să fie realizată de stat din 405 î.Hr., sub denumirea de „stipendium”, și era oferită în tranșe anuale. Valoarea „stipendium”-ului a crescut de-a lungul timpului, reflectând de asemenea și expansiunea economică, având o creștere dublată de Iulius Caesar la 225 de denari pe an.
Soldații beneficiau de asemenea de „donativa”, premii care le augmentau considerabil veniturile, păstrându-le loialitatea față de împărați. Până la pensionare, soldații primeau „praemia militiae”. Criza monetară a dus la introducerea „solidus”-ului de aur sub Constantin cel Mare, oferind o monedă stabilă și valoroasă ce a fost utilizată timp de mii de ani. Totuși, nu există dovezi că termenul „soldat” provine din „solidus”, așa cum „salariu” nu derivă din plata în sare. Sarea era mai degrabă importantă pentru logistică decât ca metodă de plată.
