Festivalul de Film de la Cannes, adesea conectat la strălucire și excelență în domeniul cinematografic, are o istorie mult mai complexă, legată de tensiunile politice premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Spre sfârșitul anilor ’30, Festivalul de la Veneția, care era cel mai semnificativ eveniment cinematografic din Europa, ajunge sub influența regimurilor fasciste din Italia și Germania. De-a lungul timpului, alegerile juriului venețian sunt profund criticate pentru că ar fi favorizat filmele de propagandă ale lui Mussolini și Hitler. Este în această atmosferă că Franța, cu sprijinul ministrului Educației Naționale, Jean Zay, și diplomatului Philippe Erlanger, sugerează inițierea unui nou festival, care să servească drept un bastion al libertății artistice, această dată la Cannes.
Prima ediție a Festivalului de la Cannes era planificată pentru septembrie 1939, însă izbucnirea războiului a dus la anularea evenimentului. Abia în 1946, după încheierea conflictului, festivalul își deschide porțile ca un simbol al reconstrucției culturale europene. De-a lungul anilor, Cannes a rămas un nucleu al cinematografiei internaționale, marcând parcursul profesional al multor regizori și întărindu-se ca un simbol al cinemaului de artă și calitate. Ediția festivă din 1968 este suspendată, influențată direct de contextul social și politic din Franța, cu protestele masive ale studenților și muncitorilor.
România a avut de asemenea momente de glorie la Cannes: regizorul Cristian Mungiu a câștigat de două ori renumitul Palme d’Or, iar filmele realizatorilor Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu și Radu Jude au fost recunoscute și premiate. Edițiile festivalului atrag anual mii de actori, regizori, critici și pasionați de film, oferind un spectacol de neuitat pe Coasta de Azur. Această sinteză de istorie, politică și artă transformă Festivalul de la Cannes într-o oglindă a evoluției cinematografiei globale.
