### Pământul diminuează vântul solar care lovește fața vizibilă a Lunii
Luna a fost supusă bombardamentului vântului solar timp de miliarde de ani, însă cele două emisfere ale sale nu sunt afectate în mod uniform. Particulele care ating fața apropiată de Pământ au viteze și energii distincte față de cele care ajung pe fața îndepărtată. Un studiu recent, bazat pe mostrele aduse de misiunea chineză Chang’e-6, sugerează că magnetosfera Pământului este cea care cauzează această disparitate.
Cercetarea a fost publicată în revista **Nature Geoscience**. Vântul solar, format din particule electrificate emise de Soare, lovește direct suprafața Lunii, iar regolitul selenar a păstrat dovezile acestui bombardament. Acest proces funcționează ca o arhivă naturală a gazelor implantate de către vântul solar, incluzând gaze nobile precum heliul, neonul, argonul, kriptonul și xenonul.
Până acum, lipsa mostrelor de pe fața îndepărtată a Lunii a împiedicat o comparare directă a proceselor de implantare a vântului solar în cele două emisfere. Această situație s-a modificat cu misiunea Chang’e-6, care a adus pe Pământ 1,935 grame de regolit din zona Polul Sud-Aitken, de pe fața îndepărtată a Lunii. Aceste mostre au permis, pentru prima dată, o comparație directă între materialul de pe fața apropiată și cel de pe fața îndepărtată.
### Funcția magnetosferei
O echipă condusă de Institutul de Geologie și Geofizică al Academiei Chineze de Științe a cercetat compoziția izotopică a gazelor nobile din mostrele Chang’e-6. Cercetătorii au observat diferențe notabile în raportul izotopilor de neon comparativ cu probele anterioare de pe fața apropiată. Acest lucru indică o fracționare izotopică mai accentuată pe fața îndepărtată, favorizând izotopii mai grei.
Comportamentul kriptonului și xenonului a fost de asemenea diferit. În experimentele de încălzire graduală, xenonul din vântul solar a fost eliberat la temperaturi mari, sugerând o pătrundere mai profundă pe fața îndepărtată comparativ cu cea apropiată. Astfel, această regiune a fost supusă la particule cu energie mai mare.
Explicația propusă de cercetători implică efectul de “reglare a vitezei” exercitat de magnetosfera Pământului. În timpul orbitei sale, Luna trece periodic prin magnetoteaca, o zonă tampon unde vântul solar este încetinit de la aproximativ 400 km/s la în jur de 200 km/s. Acest vânt solar încetinit afectează predominant fața apropiată a Lunii.
### Interacțiuni complexe
Autorii studiului estimează că aproximativ 25% din expunerea totală la vântul solar în zona unde a aselenizat misiunea Chang’e-5 a fost influențată de acest flux încetinit, în timp ce locul de aselenizare al misiunii Chang’e-6 nu a beneficiat de acest efect de ecranare. Astfel, mostrele de pe fața îndepărtată oferă primele dovezi experimentale directe că magnetosfera Pământului reglează viteza particulelor solare care ajung pe suprafața Lunii.
Cercetătorii sugerează că gazele nobile grele din solul selenar ar putea funcționa ca „fosile” ale interacțiunilor dintre magnetosfera Pământului și vântul solar. Aceste informații, împreună cu datele paleomagnetice, ar putea oferi o nouă metodă de a reconstrui evoluția magnetosferei terestre în timp geologic.
Rezultatele sugerează că interacțiunile din sistemul Soare-Pământ-Lună sunt mult mai complicate decât s-a crezut anterior. Luna păstrează
