Când va începe sfârșitul Soarelui, steaua noastră se va extinde până va ajunge de sute de ori volumul său actual, înghițind planetele cele mai apropiate. Totuși, Pământul ar putea evita această soartă cumplită, conform unor simulări recente de evoluție stelară de vârf.
Noua cercetare aduce o rază de speranță neașteptată pentru viitorul planetei noastre, care părea să fie sortită unei distrugeri inevitabile într-un infern termonuclear în câteva miliarde de ani.
În prezent, Soarele este o stea pitică galbenă cu o durata de viață stabilă estimată la 10 miliarde de ani. Cu toate acestea, în circa 5 miliarde de ani, va consuma hidrogenul din nucleu și va începe fuziunea acestui element într-un înveliș extern. Aceasta va duce la transformarea sa într-o gigantă roșie, urmată de o stea și mai mare din ramura gigantă asimptotică (AGB), înainte de a se transforma într-o pitică albă.
Cercetarea, publicată în revista Astronomy & Astrophysics, a reexaminat acest scenariu catastrofal prin combinarea modelelor matematice cu observațiile unei stele aflate în faza terminală în apropiere.
Când Soarele va ajunge în ultimele etape ale dezvoltării sale, Pământul va fi prins între două forțe cosmice opuse. Mai precis, pe măsură ce Soarele se va extinde, atracția gravitatională mareică va tinde să atragă Pământul spre interiorul atmosferei sale stelare incandescente.
O rază de speranță pentru viitorul planetei noastre
În etapele sale de expansiune, Soarele va elimina straturile exterioare în cosmos sub forma unui vânt stelar intens. Pe măsură ce devine mai ușor, forța sa gravitațională va slăbi, permițând Pământului să se deplaseze pe o orbită mai distantă și mai sigură.
„Destinul Pământului depinde de un echilibru fragil între aceste două efecte”, explică Mats Esseldeurs, doctorand la Institutul de Astronomie al KU Leuven din Belgia și autor principal al cercetării. „Dacă forțele mareice predomina, Pământul este absorbit. Dacă predomine pierderea de masă, Pământul va scăpa pe o orbită mai largă.”
Pentru a înțelege cum se va înclina această balanță, astronomii au cercetat L2 Puppis, o stea gigantică aflată la 200 de ani-lumină distanță, care a fost odată similară Soarelui. L2 Puppis pierde acum mari cantități de materie (până la o milionime din masa solară anual), formând un disc de praf în care se află o exoplanetă masivă.
Un echilibru fragil
Pe baza observațiilor de la L2 Puppis și calculelor gravitaționale avansate, modelele actualizate sugerează că P
