Câțiva dintre cei mai celebri autori ai lumii s-au întors în mod constant, aproape obsesiv, la subiectul morții în lucrările și jurnalele lor. În anumite cazuri, felul în care și-au încheiat viața a determinat ca scrierile lor să fie interpretate ulterior într-o lumină și mai perturbatoare.
Conceptul de moarte este frecvent întâlnit în literatură, dar există scriitori pentru care această temă a devenit aproape imposibil de distinctificat de propria lor existență. În romane, poezii, scrisori și jurnale personale, anumiți autori au revenit constant la imagini care evocă dispariția, depresia, autodistrugerea sau vulnerabilitatea mentală. După trecerea lor în neființă, mulți cititori au avut impresia că operele lor erau presărate cu semne sau avertismente referitoare la ceea ce avea să se întâmple.
Edgar Allan Poe este un exemplu bine cunoscut. În povestirile și poeziile sale, moartea, nebunia, izolarea și teama sunt frecvent prezente. Personajele sale trăiesc adesea într-o permanentă tensiune psihologică, iar atmosfera apăsătoare a devenit una dintre trăsăturile sale literare de identificare. Viața autorului american a fost afectată de alcoolism, probleme financiare și pierderi personale repetate. Pe 3 octombrie 1849, Poe a fost găsit pe o stradă din Baltimore într-o stare gravă, dezorientat și incapabil să explice clar ce se întâmplase. A murit câteva zile mai târziu, pe 7 octombrie, într-un spital local, iar cauzele exacte ale decesului său continuă să fie discutate și în prezent.
De asemenea, Sylvia Plath a abordat intens depresia și sentimentul de gol. Romanul „The Bell Jar” și multe dintre poemele sale sunt centrate pe anxietate, fragilitate mentală și ideea de dispariție. Pe 11 februarie 1963, poeta s-a sinucis la vârsta de 30 de ani, iar după moartea ei, mulți cititori și critici au perceput opera sa ca pe o radiografie dureroasă a luptei psihice prin care trecuse în ultimii ani ai existenței sale.
Scriitorul japonez Yukio Mishima a fost captivant de onoare, sacrificiu și moarte încă din tinerețe. În lucrările sale, apar frecvent concepte de autodistrugere și decadență socială. Pe 25 noiembrie 1970, Mishima s-a sinucis ritualic după o tentativă nereușită de a convinge armata japoneză să sprijine o schimbare politică radicală. Gestul său a stârnit un imens șoc în Japonia, având în vedere că mulți au perceput acel final dramatic ca o continuare aproape obsesivă a temelor despre moarte, disciplină și sacrificiu pe care scriitorul le-a examinat vreme îndelungată în scrierile sale.
Virginia Woolf a lăsat, de asemenea, pagini întregi despre anxietate, depresie și frica de degradare mentală. Autoarea s-a confruntat toată viața cu probleme psihice severe, iar pe 28 martie 1941 s-a sinucis lăsându-i soțului o scrisoare în care îi spunea că simte că își pierde din nou mințile și că nu
