O echipă de cercetători a realizat o descoperire remarcabilă în domeniul seismologiei, identificând o clasă ascunsă de cutremure de mare adâncime sub statul Utah, contestând teorii de lungă durată cu privire la locurile unde aceste fenomene naturale ar putea apărea. Această descoperire a fost posibilă prin studierea unui cutremur neobișnuit, înregistrat anterior în 1979, care s-a dovedit că avea epicentrul la aproape 90 de kilometri sub nivelul mării, subliniind posibilitatea existenței unor cutremure la adâncimi mai mari decât se considera anterior pe continente.
Analize recente ale datelor seismice istorice au scos la iveală existența “cutremurelor de manta continentală” (CME), care se produc în mantaua superioară – o zonă a Pământului unde se credea că rocile sunt mai susceptibile la curgere lentă din cauza temperaturii și presiunii înalte. Aceste cutremure s-au petrecut în principal în mantaua superioară a Pământului, o regiune considerată anterior neprielnică pentru astfel de fenomene.
Primul dintre aceste cutremure, înregistrat în februarie 1979 sub orașul Randolph, în apropierea frontierei statului Utah, a avut o magnitudine de 3,8. Deși nu a fost resimțit la suprafață din cauza adâncimii sale extreme, a captat atenția cercetătorilor de atunci. Ei, sub conducerea lui George Zandt de la Universitatea Utah, au concluzionat că sursa acestui seism se afla în mantaua superioară, dar această ipoteză nu a fost pe larg acceptată la acel moment.
Recent, profesorul Keith Koper și echipa sa au reanalizat aceste date istorice, confirmând veridicitatea originii adânci a acestui cutremur, împreună cu alte opt evenimente similare din vecinătatea nordului Utah și sud-vestului Wyoming. Acest lucru a fost ulterior validat prin detectarea unui nou cutremur la o adâncime considerabilă în apropierea localității Maeser, Utah, sugerând că aceste fenomene ar putea fi mai frecvente decât se anticipa.
În general, la adâncimi care depășesc 70 km, temperaturile sunt atât de ridicate încât roca se comportă mai mult ca un material plastic decât fragil, ridicând întrebări fundamentale privind mecanismele prin care au loc aceste cutremure adânci. Un alt aspect fascinant al acestor cutremure este absența replicilor sau preșocurilor, fenomene tipice cutremurelor crustale.
Seismologii au observat că acestea tind să aibă loc pe marginea vestică a Cratonului Wyoming, un bloc stabil vechi al litosferei, unde mantaua în mișcare interacționează cu această bază rigidă a cratonului, generând tensiuni suficiente pentru a provoca aceste seisme neobișnuite. Această descoperire deschide noi perspective asupra înțelegerii dinamicilor interioare ale planetei și evidențiază necesitatea continuării cercetărilor pentru a elucida complet mecanismele implicate. Această cunoaștere nu doar că îmbogățește perspectivele noastre asupra interiorului Pământului, dar ar putea avea implicații semnificative pentru evaluarea riscurilor seismice în regiuni considerate anterior sigure.
