O fosilă veche de 518 milioane de ani a fost recunoscută ca fiind cea mai veche dovadă a prezenței colților de păianjen, deschizând noi perspective asupra dezvoltării chelicerelor. Chelicerele, organele bucale utilizate de păianjeni, scorpioni și alte rude ale lor pentru a captura și omorî prada, au rămas în mare parte un enigmă al evoluției. Oamenii de știință au studiat fosila găsită în situl Chengjiang din China, care la început a fost asociată cu rudele trilobiților, dar prin analiză cu tomografia cu raze X, au identificat trăsături comune cu strămoșii păianjenilor.
Numită Urokodia aequalis, fosila prezintă membre asemănătoare unor clești, care ar putea reprezenta o etapă intermediară în evoluția chelicerelor. Datele indică faptul că aceste structuri au apărut din apendice primitive numite „apendice mari scurte”, întâlnite la megacheirane, un grup de artropode din Cambrian.
Urokodia pare a fi veriga lipsă între aceste apendice și chelicerele moderne, sprijinind o tranziție evolutivă către clești asemănători celor observați la Urokodia și ulterior la alte chelicerate, precum Mollisonia și Limulus.
Această descoperire, publicată recent în revista Nature, a fost realizată cu ajutorul tehnologiilor de imagistică avansate și contribuie semnificativ la înțelegerea evoluției timpurii a cheliceratelor. Ecosistemul maritim antic în care a trăit Urokodia includea peste 200 de specii de animale, oferind cercetătorilor informații prețioase despre viața de pe Pământ acum mai bine de 500 de milioane de ani.
