Întemeierea organizației subversive „Mâna Neagră” asociată cu asasinatul de la Sarajevo

Întemeierea organizației subversive „Mâna Neagră” asociată cu asasinatul de la Sarajevo

În dimineața zilei de 28 iunie 1914, Sarajevo devenea scena unei vizite oficiale. Moștenitorul tronului Austro-Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand, împreună cu soția sa, ducesa Sophie, se aflau în oraș pentru a observa exercițiile militare ale armatei imperiale. Câteva ore mai târziu, amândoi își pierdeau viața, iar un tânăr de 19 ani, Gavrilo Princip, avea să marcheze istoria. Gloanțele trase de Princip nu au generat imediat războiul, dar au aprins scânteia Primei Conflagrații Mondiale. În spatele atentatului exista o rețea de conspiratori, coordonată de Danilo Ilić, precum și o organizație secretă care visa un obiectiv radical: unificarea teritoriilor populate de sârbi și extinderea influenței naționalismului sârb. Numele ei era “Mâna Neagră”.

Pentru a înțelege apariția “Mâinii Negre”, trebuie să ne întoarcem cu câțiva ani înainte de atentatul din Sarajevo, într-o Serbia aflată în plin proces de afirmare națională.

La începutul secolului XX, conceptul unificării tuturor teritoriilor locuite de sârbi devenise una dintre principalele teme ale naționalismului sârbo. Regiunile încă sub controlul Imperiului Austro-Ungar, în special Bosnia și Herțegovina, reprezentau o miză importantă pentru această politică.

Situația s-a complicat în 1908, când Austro-Ungaria a anexat oficial Bosnia și Herțegovina, teritoriu pe care îl administrează încă din 1878.

Pentru naționaliștii sârbi, anexarea a fost o lovitură severă și o dovadă că Viena dorea să-și consolideze definitiv influența asupra Balcanilor. În Serbia, sentimentul anti-austro-ungar a crescut, iar în cercurile militare și politice au început să apară grupări clandestine dispuse să aplice metode radicale în scopul atingerii obiectivelor naționale.

Crearea organizației

În acest climat a fost fondată, în 1911, organizația cunoscută ulterior sub numele de “Mâna Neagră”. Denumirea oficială era “Ujedinjenje ili Smrt” (Unificare sau Moarte). Organizația a fost înființată la Belgrad de un grup de ofițeri ai armatei sârbe, printre care se număra și colonelul Dragutin Dimitrijević, cunoscut sub numele de cod “Apis”.

Dimitrijević nu era o figură obișnuită în Serbia acelor vremuri. Ofițer de informații și participant la rețeaua conspirativă care l-a asasinat pe regele Alexandru I, răsturnând dinastia Obrenović în 1903, el devenise o figură proeminentă în cercurile militare naționaliste. În jurul său s-a constituit o organizație secretă, structurată după modelul unor societăți conspirative, cu o ierarhie strictă și membri recrutați în principal din rândurile armatei și administrației.

“Rezultatul a fost constituirea în 3 martie 1911, într-un apartament din Belgrad, a `Ujedinjenje ili smrt` (Uniune sau moarte), cunoscută popular ca `Mâna neagră`. Apis, în acea vreme profesor de tactică la Academia Militară, s-a numărat printre cei șapte bărbați – cinci ofițeri regicizi și doi civili – care au participat la întâlnirea de înființare; a venit însoțit de regicizii mai tineri și de camarazii săi, fiind liderul lor incontestabil.

`Constituția Ujedinjenje ili smrt` începea cu declarația previzibilă că scopul noii organizații era `unificarea sârbilor`”, scrie istoricul Christopher Clark în lucrarea sa “Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Influența organizației

În practică, organizația urmărea să sprijine cauza naționalistă.