Britanicii au renunțat la strângerea unei comori de aur evaluată la 6,4 miliarde de euro. Decizia Guvernului britanic nu a fost comunicată oficial și este legată de o posibilă criză diplomatică. Britanicii au renunțat la căutarea comorilor subacvatice din cauza tensiunilor cu Spania, conform The Telegraph. Operațiunea a fost oprită discret. Este vorba despre misiunea de recuperare a epavei navei HMS Sussex. Aceasta s-a scufundat în apropierea coastelor Gibraltarului în secolul al XVII-lea, în timp ce transporta o comoară auriferă, evaluată în prezent la 6,4 miliarde de euro.
Informația referitoare la renunțarea la misiune a fost dezvăluită de surse diplomatice. Deși susține că deține dreptul asupra navei scufundate, guvernul britanic a retras sprijinul pentru o misiune de recuperare inițiată în anii 2000. Oficialii au concluzionat că recuperarea comorii putea atrage consecințe diplomatice grave din cauza pretențiilor nerecunoscute ale Spaniei asupra Gibraltarului. Telegramele ambasadei SUA publicate de WikiLeaks confirmă că Londra a dat prioritate stabilității geopolitice decât eforturilor de recuperare.
O comoară în aur evaluată la 6,4 miliarde de euro
Odyssey Marine Exploration a identificat probabil locul epavei în 2001, la o adâncime de 821 de metri în partea de vest a Mării Mediterane. Inițial, Guvernul britanic a semnat un acord pentru a împărți încărcătura care urma să fie recuperată. Totuși, proiectul a fost blocat din cauza intervențiilor spaniole. Navele de patrulare ale Gărzii Civile spaniole au interceptat și au hărțuit continuu echipele de scufundare care operau în apropierea Gibraltarului.
În cele din urmă, operațiunea a eșuat, deoarece Marea Britanie a refuzat să extindă granița maritimă. Dreptul internațional permite statelor de coastă să revendice o zonă teritorială de 12 mile marine, dar Londra limitează zona maritimă a Gibraltarului la doar trei mile. Managerii Odyssey au cerut oficialilor britanici să lărgească granița pentru a-și proteja navele de interdicțiile spaniole. Guvernul a refuzat, iar acordul dintre părți a fost anulat.
De ce s-a scufundat HMS Sussex?
Epava, despre care se presupune că este HMS Sussex, s-a scufundat în apropierea coastelor Gibraltarului în 1694. Se estimează că nava conține până la 10 tone de monede de aur, evaluate astăzi la circa 6,4 miliarde de euro. Din datele istorice reiese că HMS Sussex s-a scufundat în urma unei furtuni puternice în februarie 1694. 548 de membri ai echipajului și-au pierdut viața.
Nava amiral conducea o flotă în Marea Mediterană pentru a sprijini aliații britanici în Războiul de Nouă Ani. De asemenea, nava transporta o comoară formată din până la 10 tone de aur. Regele William al III-lea a trimis aurul pentru a asigura sprijinul Ducelui de Savoia împotriva Franței.
Operațiunea de recuperare a aurului ar putea fi reluată, având în vedere valoarea comorii și presiunea exercitată asupra autorităților britanice de foste oficialități. Echipamentele moderne și vehiculele subacvatice autonome sunt motive suplimentare pentru reluarea căutărilor. Experții consideră că o nouă expediție ar putea recupera cu ușurință încărcătura aflată pe fundul mării.
