De ce exercițiile de tracțiune sunt mai provocatoare pentru femei?

De ce exercițiile de tracțiune sunt mai provocatoare pentru femei?

Tracțiunile la bară reprezintă unul dintre cele mai dificile exerciții ce implică greutatea corporală. Mișcarea constă în suspendarea de o bară și ridicarea corpului până când bărbia atinge sau depășește bara, solicitan musculatura spatelui în principal, dar și brațele și zona centrală a corpului. „Este un exercițiu excelent pentru partea superioară a corpului. Lucrează în principal mușchii spatelui, dar implică și brațele și musculatura trunchiului”, afirmă profesorul Leigh Breen, expert în fiziologia musculară de la University of Leicester.

Pentru femei, realizarea unei tracțiuni este, în medie, mai complicată decât pentru bărbați. Unul dintre motive este distribuția masei musculare. Femeile au în general o proporție mai mică de masă musculară în zona superioară a corpului, care este intens solicitată în timpul acestui exercițiu. Un alt factor este procentul de grăsime corporală, care este de regulă ușor mai mare la femei. Datorită faptului că la o tracțiune este necesară ridicarea întregii greutăți a corpului, raportul dintre forța musculară și greutatea deplasată (cunoscut ca raport forță-greutate) poate fi mai puțin favorabil.

Există și diferențe anatomice care pot afecta biomecanica mișcării. Bărbații au de obicei umerii mai lați și anumite proporții corporale care pot face tracțiunea mai eficientă din punct de vedere biomecanic. Femeile, în medie, au un centru de greutate ușor mai jos, ceea ce poate face mișcarea un pic mai dificilă. Aceste diferențe reflectă însă doar statistici medii, fără a constitui reguli individuale.

„Oricine se poate antrena și poate obține niveluri similare de adaptare musculară. Chiar dacă femeile pot avea un mic dezavantaj, acesta nu este cu siguranță suficient pentru a le împiedica să devină foarte bune la tracțiuni. Există multe femei care pot efectua mult mai multe tracțiuni decât bărbatul mediu”, afirmă Breen, conform The Guardian.

Pentru cei care doresc să efectueze prima tracțiune, sfatul este de a crește treptat forța. Tracțiunile asistate cu benzi elastice permit practicarea mișcării, în timp ce exerciții precum tracțiunile la helcometru și ramatul ajută la dezvoltarea musculaturii necesare.

Vă mai sugerăm să citiți și:
– [Mit sau adevăr: Ar trebui femeile să-și sincronizeze ciclul menstrual cu antrenamentele la sală?](https://www.descopera.ro/dnews/21133475-mit-sau-adevar-ar-trebui-femeile-sa-si-sincronizeze-ciclul-menstrual-cu-antrenamentele-la-sala)
– [De ce femeile sunt diagnosticate mai frecvent decât bărbații cu boli autoimune?](https://www.descopera.ro/stiinta/21123647-de-ce-femeile-sunt-diagnosticate-mai-frecvent-decat-barbatii-cu-boli-autoimune)
– [De ce au fost numite „vrăjitoare” femeile independente?](https://www.descopera.ro/cultura/21120550-de-ce-au-fost-numite-vrajitoare-femeile-independente)
– [Claudia Sheinbaum, prima femeie președinte din istoria Mexicului. Fiziciana care a ajuns la conducerea uneia dintre cele mai mari țări din lume](https://www.descopera.ro/cultura/21105841-claudia-sheinbaum-prima-femeie-presedinte-din-istoria-mexicului-fiziciana-care-a-ajuns-la-conducerea-uneia-dintre-cele-mai-mari-tari-din-lume)