Informații surprinzătoare despre existența și caracterul lui Take Ionescu se regăsesc în relatarea lui Raoul Bossy, care a devenit, în perioada interbelică, unul dintre cei mai influenți diplomați ai României. La începutul carierei diplomatice, Bossy a avut privilegiul de a colabora îndeaproape cu Take Ionescu. De asemenea, el a fost printre ultimii care l-au întâlnit pe marele politician, lăsând posterității o descriere a circumstanțelor și motivului morții acestuia.
După ce a participat ca voluntar în Primul Război Mondial, Raoul Bossy a intrat, în februarie 1918, în Ministerul Afacerilor Străine al României. A fost acceptat în corpul diplomatic în urma unui concurs, alături de alți diplomați viitori de carieră, precum Radu Cruțescu, Frederic C. Nanu și Alexandru Duiliu Zamfirescu.
Bossy și-a început activitatea în cadrul Direcției Politice a ministerului, unde a acumulat experiență profesională sub îndrumarea lui Nicolae Docan. În anul 1920, a fost numit șef de cabinet al ministrului Afacerilor Străine, Duiliu Zamfirescu, continuând în această funcție pe durata mandatului lui Take Ionescu.
„Prieten cu tatăl meu încă din vremea studiilor universitare la Paris, îl cunoscusem din copilărie și, fiind adolescent, prânzeam adesea cu el în Sinaia, fiind `rechiziționat` după masă la cele faimoase și imense partide de `puzzle` organizate de prima sa soție de origine engleză, doamna Bessy Take Ionescu.
Era o femeie foarte inteligentă și se spune că fusese extrem de frumoasă în tinerețe. Datorită călăriei, își păstrase o siluetă subțire și tânără. O vedeam adesea călărind prin pădurile Peleșului, însoțită de un superb câine `collie`. În 1918, Bessy Take Ionescu a decedat la Londra, în urma unui accident de călărie pe Rotten Row, în Hyde Park, iar soțul ei s-a recăsătorit cu o româncă atrăgătoare.
„Ce-ar spune Ionel Brătianu să te vadă acum!”
În calitate de șef de cabinet al lui Take Ionescu, Raoul Bossy a avut ocazia să îl cunoască și mai bine. În viața privată, Take Ionescu manifesta o altă latură. Nu mai prezenta „superioritate”, ci era un om vesel care se bucura de conversațiile cu oaspeții săi.
„Take Ionescu m-a angajat ca șef de cabinet, – subliniază Raoul Bossy – înainte de numirea mea la Roma și am petrecut toată vara lui 1921 în vila sa frumoasă, de stil englezesc, din Sinaia. Am avut astfel ocazia de a trăi în intimitatea lui. Ce deosebire între atitudinile sale oarecum grandilocvente și `de superioritate` în Parlament (Nicu Filipescu îl poreclise `un Şloim cu aere de Cezar`) și simplicitatea și gentilețea sa plină de `enthousiasm` în viața de zi cu zi, acasă.
Erau mereu oaspeți care petreceau săptămâni întregi alături de el și soția sa în vila Take Ionescu, cei mai statornici fiind Grigore și Margareta Ghica, de care eram foarte legat de mult timp. Câte seri vesele am trăit atunci!
Se jucau jocuri de societate și cred că sunt unul dintre puținii oameni care să-l fi văzut vreodată pe Take Ionescu făcând acuzații de acrobație: lua o sticlă goală pe care o rezema pe ceafă și, fără a o ține, reușea să se culce la pământ și apoi să se ridice în picioare,
