Supererupțiile se numără printre cele mai devastatoare evenimente geologice de pe Pământ, având capacitatea de a elibera mai mult de 1.000 de kilometri cubi de magmă, rocă și cenușă. Impactul lor uriaș asupra climei globale și ecosistemelor îi determină pe experți să examineze cu atenție structurile subterane care hrănesc acești colosi.
Recent, o echipă de cercetători de la Institutul de Geologie și Geofizică al Academiei Chineze de Științe (IGGCAS) a creat un model tridimensional avansat al regiunii de Nord-Vest a Americii de Nord.
Studiul lor, publicat în revista *Science*, prezintă o teorie cu totul nouă care contestă concepțiile tradiționale despre rețeaua magmatică aflată sub caldeira Yellowstone.
Timp de zeci de ani, manualele de geologie au afirmat că supervulcanii acumulează magmă lichidă în rezervoare masive, unde presiunea crește treptat până când tavanul de rocă cedează. Cu toate acestea, datele recente sugerează că supervulcanii activi nu dispun de aceste rezervoare lichide permanente.
În loc să existe astfel de rezervoare, magma este distribuită pe suprafețe extinse formate parțial din rocă topită și cristale solide, rezultând un amestec fluid cunoscut sub numele de „terci magmatic”.
Un vânt percolează adâncurile continentului
Aceste sisteme dense se răspândesc prin litosferă, manta rigidă exterioară a Pământului, complicând astfel explicația modului în care un material atât de vâscos poate provoca supererupții doar prin simpla flotabilitate.
Yellowstone a funcționat ca un laborator natural. În ultimele 2,1 milioane de ani, caldeira a experimentat două supererupții. Deși cercetările seismice anterioare au confirmat existența unui terci magmatic masiv înclinat spre sud-vest, forțele profunde care generează și mențin acest sistem au rămas neelucidate. Până acum.
Noul model geodinamic sugerează că Yellowstone nu este alimentat de o pană mantelică profundă care să urce direct de la granița nucleului terestru, așa cum s-a crezut anterior. Sursa magmei este situată mult mai sus, în astenosfera superioară, conform informațiilor de la Sciencedaily.
Supererupțiile, printre cele mai devastatoare evenimente geologice de pe Pământ
Cercetătorii au demonstrat că un astfel de vânt, o mișcare orizontală extinsă de rocă fierbinte care curge lent în interiorul mantalei, transportă materialul topit spre est. Acest flux este generat de subducția prelungită a fostei plăci tectonice Farallon, ale cărei rămășițe continuă să se scufunde profund sub centrul Americii de Nord.
Pe măsură ce acest flux de căldură progresează sub continent, el este atras în jos de rădăcina litosferică groasă aflată la est de Yellowstone. Tensiunea generată cauzează o topire prin decompresie, generând magmă.
În plus, interacțiunea dintre fluxul mantelic și litosfera din vest sfâșie subtil scoarța continentală, creând un canal înclinat spre sud-vest. Această structură oferă o cale potrivită pentru ascensiunea și evoluția magmei, explicând perfect forma sa neobișnuită. Modelul chinez oferă, pentru prima dată, un cadru fizic unitar capabil să justifice longevitatea extremă a supervulcanilor din lume.
Vă mai recomandăm să citiți și:
– [Oamenii de știință, uimiți de norul unui vulcan care distruge metanul din atmosferă](https://www.descopera.ro/stiinta/21072107-oamenii-de-stiinta-uimiti-de-norul-unui-vulcan-care-distruge-metanul-din-atmosfera)
– [O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic](https://www.descopera.ro/stiinta/21056606-o-gaura-neagra-s-a-trezit-dupa-100-de)
