În 2018, o echipă de cercetători din China a provocat fără intenție o scurgere de metan în Marea Chinei de Sud. Aceștia încercau să determine cantitatea de gaz natural existentă în sedimentele marine, efectuând o forare cu un diametru de 22 de centimetri în fundul oceanului. După aceea, au încercat să o blocheze cu nămol dens, însă fără rezultat.
La un an după ce cercetătorii au declanșat accidental scurgerea de metan în Marea Chinei de Sud, un nor de metan se înălța deja la peste un kilometru deasupra fundului mării. Estimările inițiale sugerau că o astfel de scurgere ar trebui să se diminueze în mod natural în decursul a câteva decenii sau chiar într-un secol.
Cu toate acestea, s-a întâmplat ceva neașteptat. Folosind ecosonde, camere subacvatice și senzori chimici, cercetătorii au observat cum organismele marine au început să se adune în jurul zonei și au început să consuma metanul cu o „viteză impresionantă”.
„În doar unul sau două ani, s-a format deja un ecosistem eficient în jurul consumului de metan,” afirmă ecologul microbian Emil Ruff de la Universitatea din Bremen (Germania).
Atunci când cercetătorii au declanșat accidental scurgerea de metan în Marea Chinei de Sud, viața marină a intervenit pentru a consuma gazul.
Modelele anterioare indicau că formarea unei comunități capabile să utilizeze eficient metanul pe fundul oceanului poate dura între 60 și 100 de ani. În acest caz, procesul s-a desfășurat într-o fracțiune din acest interval.
Primele organisme care au colonizat zona au fost bacteriile și arheele consumatoare de metan. Deși diversitatea generală a microbilor din sedimente a diminuat, speciile care utilizează metanul ca sursă de energie au crescut rapid. Ulterior, au apărut mai multe nevertebrate care săpau în sedimente, formând un „covor” de viermi deasupra găurii. Crustaceele au ajuns, de asemenea, în zonă.
„Viermii au avut de câștigat, la rândul lor, de pe urma microorganismelor recent stabilite, care probabil au servit ca sursă de hrană. Astfel, animalele și microorganismele au colaborat împreună pentru a descompune metanul,” detaliază Ruff.
Viermii tubulari au amestecat sedimentele în timp ce se deplasau prin ele, facilitând intrarea oxigenului, nitraților și sulfaților în straturile profunde. Înainte de foraj, în acea regiune nu fusese detectat niciun flux de gaz, iar viața de pe fundul mării era limitată.
În 2023, metanul continua să se scurgă, însă înălțimea norului de gaz scăzuse de la aproximativ 1.200 la 800 de metri, pe măsură ce „filtrul biologic” se dezvolta.
Problema sedimentelor
Descoperirea subliniază de asemenea o problemă mai amplă. Sedimentele de pe fundul oceanelor constituie cel mai mare rezervor de metan al Pământului, iar fisurile naturale permit gazului să ajungă în apă. Metanul este un gaz cu efect de seră semnificativ, iar puțurile părăsite de petrol și gaze pot reprezenta surse notabile de emisii.
Într-un studiu efectuat pe 43 de puțuri abandonate din Marea Nordului, cercetătorii au identificat scurgeri la 28 dintre acestea. Totuși, nu se știe cât din metanul eliberat în oceane ajunge efectiv în atmosferă. Unele modele sugerează că, în cazul scurgerilor situate la adâncimi de peste 300 de metri, majoritatea gazului se dizolvă în apă.
Chiar și în aceste condiții, cantitățile mari de metan pot genera probleme locale, cum ar fi reducerea oxigenului, acidificarea apei și modificări profunde ale ecosistemelor, conform ScienceAlert.
Studiul sugerează că efectele intervenției umane asupra fundului oceanului pot apărea în doar câțiva ani. În cazul analizat, cercetătorii au detectat concentrații ridicate de metan.
