Cele mai esențiale aspecte ale unei conversații nu sunt întotdeauna expuse verbal. Un zâmbet, o tăcere, o privire sau o notă de ironie pot transforma complet interpretarea unui mesaj. Majoritatea indivizilor decodifică aceste indicii fără dificultate. Totuși, pentru unii, acestea sunt greu de înțeles, chiar dacă stăpânesc limba fluent și dispun de o inteligență obișnuită.
În astfel de cazuri, poate fi vorba despre tulburarea de comunicare socială (pragmatică), o afecțiune de neurodezvoltare explicată în clasificările medicale contemporane.
Ce presupune în mod practic
Persoanele afectate de această tulburare au cunoștințe despre cuvinte și reguli gramaticale, dar se confruntă cu dificultăți în utilizarea limbajului în funcție de context. Un copil poate să vorbească mult fără a observa că interlocutorul său și-a pierdut interesul, poate interpreta în mod literal expresii figurate precum „plouă cu găleata”, fără a realiza că acestea nu reflectă o situație reală. Acesta poate întrerupe frecvent discuțiile fără a conștientiza acest lucru sau poate avea probleme în a înțelege sugestiile interlocutorului fără a fi exprimate explicit.
La adulți, aceleași dificultăți se manifestă în cadrul ședințelor, negocierilor sau în contexte sociale în care regulile conversației sunt implicite. Mulți sunt percepuți de cei din jur ca fiind nepoliticoși, lipsiți de farmec sau îndepărtați, când de fapt nu reușesc să interpreteze corect semnalele sociale — pentru unele persoane, regulile nescrise ale unei conversații sunt complicate de descifrat.
Nu este autism
Aceasta este cea mai frecventă confuzie asociată cu tulburarea de comunicare socială. Persoanele cu autism manifestă atât dificultăți în comunicarea socială, cât și comportamente repetitive sau interese limitate. În tulburarea de comunicare socială, aceste comportamente repetitive nu sunt prezente, iar dificultățile se concentrează în principal pe utilizarea limbajului în interacțiunile cu ceilalți. Această distincție facilitează stabilirea unui diagnostic corect.
Până în 2013, când DSM-5 a recunoscut tulburarea de comunicare socială ca diagnostic separat, multe persoane erau clasificate fie în categoria tulburărilor de limbaj, fie în spectrul autismului, chiar dacă simptomele lor erau diferite. Acceptarea acesteia ca entitate distinctă a permis intervenții mai precise și mai adecvate pentru fiecare persoană în parte.
De ce se numește „pragmatică”?
Denumirea provine din domeniul lingvisticii. Pragmatica explorează modul în care utilizăm limbajul în funcție de context, de interlocutor și de circumstanțele de comunicare.
Cu alte cuvinte, nu este suficient să cunoști semnificația cuvintelor și regulile gramaticale, ci trebuie să știi și când, cum și cui să transmiți anumite informații. Această abilitate este afectată în tulburarea de comunicare socială (pragmatică).
De ce apare și cum se stabilește diagnisticul
Cauzele nu sunt complet elucidate. Studiile sugerează o componentă genetică și diferențe în dezvoltarea rețelelor cerebrale implicate în limbaj și cogniție socială. Tulburarea poate coexista cu ADHD, dificultăți specifice de învățare sau alte tulburări de limbaj, fără ca una să o inițieze pe cealaltă.
Diagnosticul este efectuat de un medic psihiatru sau de un specialist cu experiență în tulburările de neurodezvoltare, bazându-se pe evaluarea clinică. În acest demers sunt adesea implicați și psihologii clinicieni și logopezii, care ajută la evaluarea abilităților de comunicare și la stabilirea planului de intervenție.
Evaluarea examinează modul în care persoana comunică în situații reale și exclude alte explicații posibile, precum autismul, tulburările de auz sau dizabilitatea intelectuală.
Ce poate fi realizat
Intervenția timpurie are un impact semnificativ. Logopedia, exercițiile de conversație și programele care dezvoltă înțelegerea emoțiilor și a normelor sociale s-au dovedit a fi benefice. Cu un suport corespunzător, multe persoane învață strategii eficiente care le permit să se descurce.
