În fiecare început de an, milioane de persoane își stabilesc scopuri ambițioase. Până în primăvară, multe dintre acestea sunt abandonate, fiind înlocuite de altele odată cu schimbarea anotimpului. Conform cercetătoarei în neuroștiințe Anne-Laure Le Cunff, problema nu este lipsa de voință, ci modul în care percepem schimbarea.
Fost director în domeniul sănătății digitale la Google, Le Cunff afirmă că ani de-a rândul și-a structurat viața în jurul scopurilor și al indicațiilor de performanță. Deși succesul său profesional era evident, simțea constant că se agită fără să progreseze, notează The Guardian.
„Scopurile funcționează excelent atunci când destinația este clară și drumul este bine conturat. Însă, cele mai importante aspecte ale vieții (cariera, relațiile sau sănătatea) nu operează în acest fel,” explică aceasta.
După ce s-a reprofilat în neuroștiințe și a cercetat cum învață creierul uman, cercetătoarea a ajuns la concluzia că, în loc să urmărim obsesiv un rezultat, ar trebui să adoptăm ceea ce numește o „mentalitate experimentală”.
„În loc să te întrebi Am ajuns unde mi-am dorit?, întreabă-te Ce pot să învăț?”, spune Le Cunff.
Spre deosebire de cei care percep incertitudinea ca pe un eșec, oamenii de știință o utilizează pentru a testa ipoteze și pentru a învăța din rezultate, fie că acestea confirmă sau infirmă așteptările.
Primul pas este observarea propriilor obiceiuri. Autoarea propune un exercițiu simplu: timp de 24 de ore, notează ce îți dă energie, ce te obosește, cu cine îți face plăcere să vorbești și ce gânduri îți ocupă constant mintea. Aceste observații pot revela rutine automate sau obiceiuri care merită schimbate.
În această abordare, un experiment este extrem de simplu: alegerea unei acțiuni și a unei perioade de testare. Formula este: „Voi încerca (o acțiune) timp de (o anumită perioadă)”.
Aplicat în carieră, metoda poate însemna, de exemplu, citirea zilnică a unor newslettere de specialitate, rezervarea unei după-amiezi pe săptămână pentru muncă creativă sau întâlniri informale cu persoane din domenii de interes. Schimbările sunt minore, dar pot deschide oportunități neașteptate.
Le Cunff oferă propriul exemplu: și-a fixat scopul de a scrie un newsletter săptămânal timp de 20 de săptămâni. Experimentul a dus la dezvoltarea unei afaceri de consultanță, la formarea unei comunități și, în cele din urmă, la publicarea primei sale cărți.
Vă mai recomandăm să citiți și:
– Metoda simplă care reduce poluarea generată de motoarele diesel cu peste 60%
– Metoda simplă care ajută elevii să citească mai bine
– Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
– Cercetătorii au găsit o metodă prin care să transforme resturile alimentare în combustibil pentru avioane




