**Cea mai veche epidemie de ciumă: descoperiri și implicații istorice**
Cea mai veche epidemie de ciumă descoperită până acum a fost localizată într-o mică comunitate de vânători-culegători din sud-estul Siberiei, având o vechime de aproximativ 5.500 de ani. Studii ce combină dovezi arheologice cu secvențierea ADN-ului au oferit o perspectivă remarcabilă asupra impactului pe care boala l-a avut asupra acelei comunități antice.
Într-o cercetare recentă, oamenii de știință, inclusiv Frederik V. Seersholm de la Universitatea din Copenhaga, au reușit să secvențieze cel mai vechi genom al bacteriei *Yersinia pestis*, pathogenul responsabil pentru ciumă. Analiza genetică se leagă de dovezi arheologice care sugerează o rată crescută a mortalității, în special în rândul copiilor, indicând o severitate semnificativă a impactului asupra acestei populații.
Descoperirea s-a bazat pe analiza ADN-ului din rămășițele a 42 de indivizi îngropați în zona lacului Baikal. Tulpina bacteriană a fost identificată la 18 dintre aceștia, sugerând existența a două valuri distincte de epidemie acum 5.520-5.265 ani și 5.315-4.235 ani.
Cercetările au relevat și aspecte emoționante legate de practici funerare: frații și părinții îngropați împreună ilustrează tentativa de a face față pierderilor. Cele mai multe dintre victime erau copii între 8 și 11 ani, ceea ce i-a determinat pe cercetători să studieze o genă bacteriană, YPM, asociată cu producerea unei toxine mortale pentru tineri.
Fără dovezi de violență sau traume fizice, se confirmă că decesele au fost provocate de boală, iar virulența formelor timpurii de ciumă este acum dovedită. Cu dovezi genetice și arheologice care se coroborează, cercetătorii suspectează că originea bolii se află în marmote, animale care erau strâns legate de comunitatea preistorică prin artefacte, cum ar fi bijuteriile funerare din dinți de marmotă.
Aceste descoperiri susțin teoria că ciuma își are rădăcinile în Asia Centrală și sudul Siberiei, rozătoarele mari fiind considerare rezerve naturale ale bacteriei. Studiul, publicat în revista *Nature*, aduce o nouă perspectivă asupra epidemiologiei ciumei și a efectelor sale devastatoare asupra populației antice.
