Frica, anxietatea și trauma constituie realități comune pentru indivizii care sunt obligați să își abandoneze țara și să înceapă o existență nouă. Pe lângă schimbarea geografică, migrarea reprezintă un proces psihologic profund, care plasează creierul într-o stare constantă de stres și adaptare.
Povestea Fátimei, o tânără de 29 de ani, evidențiază cât de devastator poate fi acest impact. După ce a fugit din calea conflictului din Ucraina și a ajuns în Spania, s-a confruntat nu doar cu provocări practice, ci și cu anxietate, teamă și nesiguranță. „Nu era doar războiul, ci și faptul că am lăsat totul în urmă”, afirmă ea, conform EFE.
Potrivit specialistului în psihologie Juan José Iriarte, trăirile extreme prin care trec migranții pun în mișcare mecanisme de apărare semnificative. Creierul intră într-un „mod de supraviețuire”, în care scopul principal devine adaptarea rapidă la noul mediu, chiar dacă emoțional persoana nu este pregătită.
Această condiție le permite să continue, dar vine cu un preț. Multe persoane își ignoră propriile emoții pentru a supraviețui realității imediate: găsirea unei locuințe, învățarea limbii, integrarea. Cu timpul, însă, această presiune continuă poate conduce la epuizare psihică și la dezvoltarea anxietății sau depresiei.
Un aspect esențial este „doliul migrațional”, adică procesul de pierdere a tot ceea ce însemna „acasă”: familie, prieteni, identitate, stabilitate. Este un tip de doliu diferit, deoarece nu are un final definit și poate reapărea în valuri.
Psihologul precizează că mintea este prinsă între trecut și viitor. Dacă persoana rămâne ancorată în ceea ce a pierdut, apare depresia. Dacă se concentrează pe incertitudinea viitorului, apare anxietatea. De aceea, una dintre intervențiile fundamentale este aducerea persoanei în prezent, unde poate începe reconstrucția.
Specialiștii subliniază că primul pas este acceptarea faptului că aceste stări sunt normale. Frica, confuzia sau tristețea nu sunt semne de slăbiciune, ci reacții naturale la o schimbare majoră de viață. Negarea lor nu face decât să prelungească suferința.
În același timp, este crucial ca individul să caute sprijin. Fie că este vorba despre psihologi, consilieri sau chiar grupuri de suport, simplul fapt de a avea un spațiu în care poate vorbi fără a fi judecat ajută enorm. „Este important să existe un loc în care oamenii să se poată descărca emoțional și să își exprime temerile”, explică Iriarte.
Integrarea nu constă doar în soluționarea problemelor administrative, ci și în regăsirea unui sentiment de control. În cazul Fátimei, învățarea limbii a reprezentat un moment de cotitură. Faptul că a început să înțeleagă și să comunice i-a redus semnificativ anxietatea și i-a oferit mai multă autonomie.
La fel de important este accesul la sprijin practic: ajutor pentru locuință, orientare în sistemul medical sau juridic și asistență în găsirea unui loc de muncă. Toate aceste elemente contribuie la reducerea stresului cotidian și permit creierului să iasă treptat din starea de alertă constantă.
Terapia joacă un rol fundamental în procesarea traumelor și în reconectarea cu prezentul. Nu este vorba doar despre a discuta, ci despre a înțelege ce s-a întâmplat și
