Un nou cercetare arată că longevitatea remarcabilă a speciei umane ar putea fi parțial explicată prin perioada extinsă în care copiii beneficiază de îngrijirea mamelor. O cercetare asupra animalelor cu vieți îndelungate și un ritm de dezvoltare mai lent, cum ar fi primatele, balenele și hienele, se axează pe un aspect comun: puii acestor specii depind de îngrijirea maternale pentru perioade îndelungate.
Potrivit echipei de cercetători conduse de neurobiologul Matthew Zipple de la Universitatea Cornell, modelele lor matematice sugerează că selecția naturală, pe termen lung, favorizează mamele care trăiesc mai mult, contribuind astfel la evoluția unei durate de viață mai mari pentru întreaga specie.
Desigur, există un compromis: aceste specii longevive au o rată de reproducere mai scăzută în comparație cu, de exemplu, o pisică sau un păianjen. Totuși, acest aspect beneficiează puii, permițând alocarea unor resurse și îngrijiri mai mari pentru fiecare individ.
„Este unul dintre cele mai fascinante aspecte la oameni: faptul că avem aceste durate de viață extrem de lungi în comparație cu atât de multe alte mamifere,” afirmă Zipple. „Ceea ce sugerăm noi este că o parte din explicație se află în relația fundamentală dintre mamă și copil.”
În general, durata de viață a mamiferelor are o corelație directă cu dimensiunea corporală. Totuși, anumite specii contestă această regulă, având durata de viață semnificativ mai mare decât alte animale cu masa corporală similară. Oamenii se numără printre aceste specii, alături de alte primate, hiene, elefanți și diferite specii de balene. Un alt aspect comun al acestor specii este natura lor extrem de socială, trăind în grupuri în care membrii se ajută reciproc.
Un compromis evolutiv
O explicație notabilă pentru longevitate este ipoteza bunicii, care susține că femeile postmenopauzale au un rol important în creșterea nepoților, sporind șansele de supraviețuire ale acestora. Aceasta, însă, este valabilă doar pentru câteva specii (oameni, orci, balene beluga, narvali).
Echipa lui Zipple a dorit să afle de ce și alte specii, fără bunici aflate la menopauză, trăiesc la fel de mult. Astfel, s-au concentrat pe mame. Ei au utilizat date colectate de ecologiști pentru a examina modul în care supraviețuirea unei mame influențează șansele puiului (inclusiv nepoților) de a supraviețui și a se reproduce, așa cum menționează ScienceAlert.
Conceptul este simplu: în speciile în care puii se bazează în mare măsură pe mame, faptul că mama trăiește mai mult îmbunătățește direct succesul reproductiv al generației următoare. Aceasta generează o presiune evolutivă care favorizează indivizii cu o durată de viață mai lungă.
Atunci când puii sunt mai dependenți de mame, populațiile tind să evolueze spre o durată de viață mai mare și o reproductie mai rară.
Se extinde efectul și asupra îngrijirii paternale?
Dacă o mamă decedează devreme, puii pot fi mai puțin sănătoși sau mai puțin capabili să-și îngrijească propriii urmași, generând un efect de domino pe parcursul generațiilor.
Cercetătorii nu au studiat dacă acest efect se extinde și la îngrijirea paternă, deoarece în speciile analizate, mamele oferă cea mai mare parte a îngrijirii, iar datele despre tați sunt mai dificile de obținut. Totuși, la specii precum babuinii sau oamenii, influența mamei s-a dovedit a fi mai puternică și mai persistentă decât cea a tatălui.
„Atunci când observi interacțiunea dintre mame și pui la primatele neumane, poți vedea pe fețele puilor că nimic nu este mai important pentru ei decât prezența m
