Ziua de 21 august 1986 nu a fost una neobișnuită pentru cei care trăiau în apropierea Lacului Nyos, situat în nordul Camerunului. Oamenii s-au trezit, și-au îngrijit plantele și animalele, s-au îmbrățișat cu cei dragi, apoi s-au culcat. Iar după aceea… au murit. Toți. „În acea zi nu erau muște pe cei decedați”, își amintea supraviețuitorul Ephriam Che (care locuia mai departe de lac) într-un interviu pentru revista Smithsonian. Muștele, spune el, erau și ele moarte.
Coborând spre casele din apropierea lacului, Che a descoperit mii de trupuri: animale, străini, prieteni, membri ai familiei. „Plângeam, plângeam, plângeam”, își aducea aminte. În noaptea anterioară, avusese o durere de cap, iar la un moment dat auzise un sunet surd care reverberase peste vale, dar l-a pus pe seama ploii. Dimineața, însă, era o liniște deplină: fără păsări, fără insecte, fără oameni.
Cadavrele zăceau acolo unde îi surprinsese moartea: lângă foc, în fața ușii sau în pat. Chiar și lacul părea schimbat, dintr-un albastru limpede devenise roșiatic și inert.
Se părea a fi o apocalipsă. Și, într-un fel, chiar a fost. Inițial, nimeni nu știa ce anume a cauzat tragedia. Moartea era pretutindeni, dar fără distrugere: casele erau intacte, câmpurile verzi, nimic nu fusese jefuit. Nu părea un dezastru fizic.
Ce a provocat catastrofa de la Lacul Nyos?
S-a bănuit o boală misterioasă, dar nici această ipoteză nu se potrivea: cei care veniseră să investigheze nu s-au îmbolnăvit. A apărut chiar și ipoteza unui atac chimic.
Ulterior, experți din străinătate au început să cerceteze. „La început, totul sugera o erupție vulcanică”, spunea Bill Evans de la United States Geological Survey. Lacul se află într-un crater vulcanic, amploarea dezastrului era enormă, iar câteva victime prezentau arsuri.
Dar teoria nu se susținea: nu exista lavă, aburi sau sedimente. Apa nu era mai caldă, iar analizele nu indicau semnele tipice ale unei erupții.
Răspunsul a venit dintr-un caz similar. Cu doi ani înainte, lângă Lacul Monoun, 37 de persoane muriseră în mod similar. Geologul Haraldur Sigurdsson a studiat apa și a observat un fenomen ciudat: era saturată de gaz.
„Am văzut bule mari ridicându-se și am realizat că apa din adânc era plină de gaz”, a declarat el. Concluzia: dioxidul de carbon era agentul mortal.
Gazul provenea din adâncurile Pământului, infiltrându-se în lac prin fisuri. În mod normal, acesta rămâne dizolvat, mai ales la profunzimi mari, unde presiunea și temperatura îl mențin stabil. Dar, dacă echilibrul este perturbat, situația devine explozivă, explică IFL Science.
Când probele din Lacul Nyos au fost aduse la suprafață, „au explodat literalmente”, își amintea George Kling. Odată eliberat de presiune, dioxidul de carbon iese cu violență din apă.
Ce măsuri au fost implementate pentru a preveni un nou dezastru?
La o scară mare, acest fenomen, denumit erupție limnică, a eliberat un nor invizibil de CO₂ care a coborât peste sate. Gazul, fiind mai greu decât aerul, a înlocuit oxigenul și a sufocat tot ce a întâlnit.
Cauza exactă a declanșării rămâne necunoscută: o alunecare de teren, activitate vulcanică sau chiar vântul ar fi putut perturba apa suficient de mult pentru a genera reacția.
