Banca centrală a Olandei, De Nederlandsche Bank (DNB), a hotărât să reprofilzeze o parte semnificativă din rezerva națională de aur, diminuând cantitățile păstrate în Statele Unite și Canada. Instituția justifică această acțiune prin intensificarea incertitudinilor geopolitice. Banca a transferat 86 de tone de aur din rezervele din Statele Unite și Canada către Londra, deoarece aurul stocat în capitala britanică poate fi tranzacționat mai ușor decât cel din New York sau Ottawa. Această mișcare oferă instituției o capacitate de reacție îmbunătățită în situații excepționale.
Președintele DNB, Olaf Sleijpen, a afirmat că această operațiune crește utilizabilitatea rezervelor, deși banca nu preconizează necesitatea de a apela la aur în curând. Totuși, sporirea gradului de pregătire este considerată esențială în contextul internațional actual. La sfârșitul anului 2025, rezerva totală de aur a Olandei era de 612,4 tone, cu o valoare estimată de 72,2 miliarde de euro.
Înainte de reprofilare, 31,3% din aurul olandez era stocat în New York, iar 19,7% în Ottawa. După această mutare, proporția cumulată a aurului păstrat în SUA și Canada a scăzut la 18,5%, în timp ce Londra a ajuns să dețină 32,1% din rezerva olandeză, în comparație cu 18,1% anterioare. Alte 30,8% din aur rămân stocate în Țările de Jos.
Operațiunea a inclus tranzacții de cumpărare și vânzare, precum și transferuri efective de lingouri, fără a realiza transportul fizic complet al celor 86 de tone peste Atlantic. Peste 27 de tone de aur fizic au fost aduse din SUA și Canada la Zeist, în Țările de Jos, iar o cantitate similară a fost mutată de acolo la Londra. Acest proces a evitat necesitatea topirii lingourilor și a redus riscurile asociate transportului fizic al unei cantități mari de metal prețios.
Decizia subliniază semnificația rezervelor de aur pentru băncile centrale într-o perioadă caracterizată de tensiuni geopolitice. Dincolo de valoarea sa financiară, aurul rămâne un activ strategic păstrat pentru situații de criză, iar amplasarea geografică a rezervelor devine o parte esențială a politicii de gestionare a riscurilor.
