Ar fi posibil ca Pământul să fi sădit viață bacteriană pe satelitul Europa al lui Jupiter, care să se fi dezvoltat ulterior în oceanul său subteran? Aceasta este ipoteza captivantă a unei noi lucrări publicate în International Journal of Astrobiology de către Zaza Osmanov, cercetător la Universitatea Liberă din Tbilisi, Georgia.
Osmanov a estimat șansele ca particulele de praf atmosferic care conțin bacterii vii să fi fost aruncate din puțul gravitațional al Pământului și să fi călătorit spre Europa. Acolo, ele ar fi putut ajunge intacte, trecând prin crăpăturile crustei de gheață a satelitului, sub care se află un vast ocean de apă lichidă.
Conceptul de panspermie, transportul vieții simple prin cosmos prin meteoriți, asteroizi sau comete, este un subiect de discuție de decenii. Totuși, Osmanov abordează problema „panspermiei inverse”.
În cercetările anterioare, el a demonstrat că, în decursul a 5 miliarde de ani, particulele de praf pot călători în cadrul mediului interstelar pe distanțe de sute de parseci, ajungând la mii de sisteme stelare.
Analiza lui Osmanov este structurată în trei etape esențiale. Primul aspect se concentrează asupra posibilității ca particulele de praf care transportă viață să scape din câmpul gravitațional al Pământului. Al doilea se referă la probabilitatea ca aceste particule să ajungă pe Europa fără a fi distruse. Iar ultima examinează dacă, odată ajunse, ele pot pătrunde prin crusta groasă de gheață pentru a accesa oceanul?
Un fenomen constant în ultimele 3,5 miliarde de ani
Particulele de praf de aproximativ un micron pot conține colonii compacte de bacterii de dimensiuni asemănătoare. Pentru a supraviețui, temperatura lor nu trebuie să depășească în jur de 27°C, conform Phys.org.
Cercetătorul subliniază că praful este ridicat de turbulențele atmosferice până la 150 de kilometri altitudine. Acolo, ca urmare a coliziunilor cu praful cosmic, particulele pot dobândi o viteză de până la 14 km/s, depășind viteza de evadare a Pământului (11,2 km/s).
Acest fenomen ar fi putut avea loc continuu în ultimele 3,5 miliarde de ani, de când viața simplă este prezentă pe planeta noastră.
După ce părăsesc Pământul, asupra particulelor acționează trei forțe: presiunea radiației solare, gravitația lui Jupiter și rezistența mediului interstelar. Calculările arată că viteza particulei la sosirea în sistemul jovian este de 20,1 km/s.
Datorită căldurii generate la impact, doar particulele care intră sub un unghi extrem de strâns, de doar 1 grad față de suprafață, pot supraviețui, ceea ce înseamnă o rată de supraviețuire de aproximativ 3 dintr-o mie.
O ipoteză captivantă
Cu toate acestea, volumul total este imens: Osmanov estimează că aproximativ 300 de milioane de astfel de particule terestre ating suprafața Europei în fiecare secundă.
Deși bacteriile care ajung pe Europa sunt afectate de radiații în aproximativ 10.000 de ani, dinamica gheții satelitului le oferă o șansă. Datorită forțelor mareice imense exercitate de Jupiter, între 20% și 40% din gheața Europei suferă fracturi constante.
Simulările indică că anumite regiuni înghețate se pot topi complet în circa 1.000 de ani, transportând bacteriile în oceanul de sub ele. Vom putea verifica această teorie fascinantă în viitorul apropiat: Agenția Spațială Europeană (ESA) planifică să lanseze o misiune cu un lander spre Europa în 2027, echipat cu sonde capabile să străpungă gheața pentru a căuta direct urme de viață.
