Pe 13 iulie 1866, a fost adoptată prima Constituție a României, un moment semnificativ în crearea statului modern român. Aprobată fără influența și avizul marilor puteri externe, Constituția reprezintă un avans important spre independența națională, care va fi oficial recunoscută abia în 1877. Această Constituție a fost inspirată de modelul belgian din 1831, considerat cel mai liberal din Europa la acea vreme, oferind un cadru modern și democratic pentru structura statului român.
Constituția din 1866 a fost fundamentală în afirmarea unor principii esențiale precum suveranitatea națională, guvernarea reprezentativă, separarea puterilor, monarhia hereditară, responsabilitatea ministerială și recunoașterea drepturilor omului și cetățeanului. A fost stabilit caracterul indivizibil al statului, iar noua denumire oficială a țării a devenit România. Adoptarea Constituției a indicat dorința României de a se dezvolta independent, ignorând suzeranitatea otomană de facto și configurația politică impusă de marile puteri europene.
Astfel, Constituția din 1866 a avut un impact decisiv asupra procesului de transformare și modernizare a instituțiilor statului român, creând baza pentru un viitor suveran și progresist. Aceasta a fost în vigoare, cu actualizări și modificări, până în 1923, având un rol crucial în definirea identității naționale și în întărirea independenței complete a României.
