O sticlă de apă lăsată într-o mașină caldă poate atinge temperaturi semnificativ mai mari decât cele exterioare, iar căldura și lumina solară pot grăbi migrarea unor substanțe din plastic în apă.
În sezonul estival, această problemă devine cu atât mai pertinentă pentru conducătorii auto care pornesc la drum și descoperă, după câteva ore, că au o sticlă de apă în mașină. Simplul fapt că apa pare a fi normală nu este suficient pentru a determina dacă este sigură pentru consum, conform celor scrise de Il Post.
Într-un vehicul închis și expus la soare, temperatura din interiorul habitaclului poate crește rapid și poate depăși cu mult temperatura ambientului. Căldura accelerează procesul prin care anumite substanțe din materialul sticlei pot migra în apă. Aceste procese sunt ireversibile: chiar dacă sticla este ulterior dusă la rece, substanțele deja migrate nu dispar.
Mai mult, expunerea directă la soare poate intensifica fenomenul, astfel că o sticlă păstrată în portbagaj se află într-o situație mai favorabilă decât una lăsată pe bord sau într-un loc unde primește soare direct.
Cele mai multe sticle de apă sunt realizate din PET (polietilen tereftalat). Acest material este constituit din lanțuri lungi de polimeri, iar la temperaturi ridicate, anumite componente pot deveni mai mobile. Cantitatea de PET care migrează efectiv în apă este, de regulă, neglijabilă. Totuși, anumite substanțe utilizate la fabricare atrag o atenție mai mare.
Printre acestea se numără antimoniul, care este folosit ca și catalizator în producția de PET. Spre deosebire de componentele structurale ale plasticului, acesta nu este inclus în aceleași lanțuri de polimeri. La concentrații foarte mari, depășind semnificativ nivelurile normele întâlnite în apa corect păstrată, anumiți compuși de antimoniu pot afecta organismul.
Un studiu citat de sursă a estimat intervalul de timp necesar pentru ca nivelul de antimoniu să depășească limita considerată sigură în Statele Unite. Rezultatele au fost de 176 de zile la 60°C, 12 zile la 70°C și două zile la 80°C. Aceste cifre sunt relevante deoarece subliniază importanța temperaturii și a duratei expunerii. Ele nu sugerează totuși că orice sticlă lăsată câteva ore într-o mașină devine instantaneu periculoasă.
Căldura nu reprezintă singurul factor. Radiația solară poate cauza procese de foto-oxidare în PET, contribuind astfel atât la migrarea substanțelor existente în plastic, cât și la generarea unor noi compuși în urma degradării materialului. Printre particulele rezultate din degradare se pot întâlni microplastice și nanoplastice.
Organizația Mondială a Sănătății consideră că dovezile disponibile sunt deocamdată insuficiente pentru a evalua cu certitudine riscurile pentru sănătate legate de aceste particule, mai ales în cazul celor extrem de mici. Un studiu din 2014, menționat în analiza italiană, a observat că expunerea la soare crește migrarea unor substanțe precum antimoniul și acetaldehida. În cazul apei carbogazoase, efectul a fost mai pronunțat.
Aceasta este o nuanță importantă a subiectului. Ideea că o sticlă de apă a fost lăsată în mașină într-o zi foarte călduroasă nu înseamnă automat că apa a devenit toxică. Concentrațiile substanțelor care pot migra din PET depind de temperatură, durata expunerii, material, condițiile de depozitare și expunerea la lumină.
Pe de altă parte, studiile citate oferă rezultate diferite referitor la momentul în care pot apărea concentrații problematice. Un studiu publicat în 2026 a identificat posibile riscuri după 24 de ore de expunere la soare, totuși nu există o perioadă generală după care orice sticlă de apă devine nesigură. Un alt aspect important este că gustul și mirosul nu
