Unul dintre cele mai mari enigme nerezolvate ale fizicii contemporane, denumit paradoxul informațional al găurilor negre, ar putea în sfârșit să aibă o rezolvare.
O nouă cercetare teoretică sugerează că găurile negre nu dispar complet din Univers. Această teorie nu doar că protejează legile mecanicii cuantice, dar oferă și o explicație geometrică inovatoare pentru originea masei particulelor fundamentale.
În anii ’70, Stephen Hawking a demonstrat că găurile negre emit o formă slabă de radiație termică (radiația Hawking), pierzându-și treptat energia până la evaporarea completă. Acest fenomen provoacă un conflict major cu mecanica cuantică: dacă o gaură neagră dispare definitiv, informația cuantică despre materia care a căzut în ea este distrusă, încălcând principiul sacru al unitarității.
Un nou studiu publicat în jurnalul General Relativity and Gravitation, coordonat de echipa cercetătorului Richard Pinčák, propune o soluție bazată pe geometria unui spațiu-timp cu dimensiuni suplimentare.
Cercetătorii au investigat efectele unui model gravitațional avansat, numit teoria Einstein-Cartan, aplicat într-un cadru heptadimensional (7D), structurat pe o varietate matematică cu torsiune.
Spre deosebire de relativitatea generală standard a lui Einstein, unde spațiul se curbează în prezența masei, această teorie permite și răsucirea spațiu-timpului, menționează SciTechdaily.
**Găurile negre nu dispar niciodată complet din Univers**
La densitățile extreme specifice scalei Planck, această torsiune geometrică generează o forță de respingere masivă care contracarează colapsul gravitațional total. Drept urmare, procesul de evaporare Hawking se oprește brusc în faza sa finală. În loc să se autodistrugă complet, gaura neagră lasă în urma o rămășiță stabilă, o relicvă microscopică.
Această rămășiță funcționează ca o veritabilă arhivă cosmică. Informația cuantică nu mai este pierdută, ci rămâne stocată și codificată sub formă de vibrații de lungă durată ale câmpului de torsiune.
Calculele echipei indică faptul că o relicvă provenind dintr-o gaură neagră de masă solară poate stoca o capacitate suficientă pentru a clarifica definitiv paradoxul.
Studiul are implicații semnificative și în fizica particulelor fundamentale. Prin reducerea dimensiunilor geometrice de la șapte la cele patru specifice spațiu-timpului nostru observabil, modelul generează în mod natural scara electroslabă.
**O relicvă microscopică**
Această valoare este strâns asociată cu valoarea așteptată în vid a câmpului Higgs, cel responsabil pentru acordarea masei particulelor. Astfel, aceeași structură geometrică ce protejează informația în găurile negre ar putea explica și ierarhia maselor în Univers.
Deși energia necesară pentru a detecta direct aceste dimensiuni suplimentare depășește cu mult capacitatea actuală a acceleratorului LHC de la CERN, teoria oferă predicții clare ce pot fi testate astronomic.
Cercetătorii sugerează că aceste rămășițe stabile de găuri negre ar putea reprezenta o componentă majoră a misterioasei materii întunecate din Univers. De asemenea, amprentele acestei geometrii 7D ar putea fi identificate în radiația cosmică de fond sau în undele gravitaționale primordiale.
**Vă mai recomandăm să citiți și:**
[Un fizician a propus o teorie care ar schimba ce știm despre găurile negre](https://www.descopera.ro/stiinta/21076086-un-fizician-a-propus-o-teorie-care-ar-schimba-ce-stim-despre-gaurile-negre)
[Un semnal fără precedent detectat în Marea Mediterană a fost asociat cu găurile negre supermasive](https://www.descopera.ro)
