Substanțele de tip PFAS, denumite în mod obișnuit substanțe chimice eterne, reprezintă unele dintre cei mai încăpățânați poluanți cu care se confruntă oamenii de știință în prezent. Datorită stării lor extrem de stabile, acești compuși pot persista în sursele de apă, în ecosisteme și chiar în corpul uman timp de decenii. Persistența lor a transformat contaminarea cu PFAS într-o problemă tot mai acută pentru mediu și sănătatea publică la nivel global.
Recent, cercetătorii au descoperit o indicație importantă care ar putea îmbunătăți eforturile de eliminare a acestor substanțe. Un nou studiu sugerează că PFAS pot fi descompuse prin utilizarea unei lumini intense, fără a necesita substanțe chimice suplimentare. Mai important, cercetătorii au identificat procesul cheie responsabil pentru această descompunere.
Echipa a constatat că radicalii de hidrogen, particule extrem de reactive generate din apă atunci când este expusă la lumina ultravioletă (UV), joacă un rol fundamental în distrugerea moleculelor de PFAS. Această descoperire contrazice ipotezele anterioare referitoare la mecanismele de degradare a PFAS. Studiile anterioare s-au concentrat în principal pe alte specii reactive ca principali factori ai procesului. Prin evidențierea radicalilor de hidrogen ca forță principală, oamenii de știință au acum o viziune mai clară asupra chimiei implicate, conform Sciencedaily.
Procesul esențial care descompune substanțele
Radicalii de hidrogen pot ataca moleculele de PFAS. În timpul procesului, ei elimină treptat atomii de fluor, descompunând compușii în substanțe mai mici, care sunt mai puțin persistente în mediu. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că reacția funcționează cel mai eficient sub influența luminii UV de mare energie, în special la lungimi de undă sub 300 de nanometri.
„Știm că PFAS sunt extrem de stabile datorită legăturilor puternice carbon-fluor, iar ruperea acestor legături reprezintă principală provocare”, afirmă profesorul asociat Zongsu Wei de la Universitatea Aarhus, coordonatorul studiului. „Prin identificarea radicalilor de hidrogen ca factor dominant, dispunem acum de o direcție mai clară pentru dezvoltarea unor tehnologii mai eficiente și mai sustenabile care chiar să distrugă aceste substanțe chimice, în loc să le mute dintr-un loc în altul.”
Procesul de degradare continuă să fie lent
Wei subliniază că multe dintre abordările actuale nu rezolvă în mod real problema PFAS, ci doar transferă substanțele chimice dintr-o locație în alta. „Astăzi, multe tehnologii pot filtra PFAS din apă, dar nu le elimină. Adevăratul obiectiv este degradarea: descompunerea completă a moleculelor. Înțelegerea mecanismului este crucială dacă dorim să realizăm acest lucru într-un mod ecologic și scalabil.”
Cu toate acestea, cercetătorii avertizează că noile descoperiri nu constituie o soluție rapidă. Procesul de degradare rămâne relativ lent, iar compuși intermediari pot apărea pe măsură ce substanțele se descompun. Totuși, identificarea motorului principal al reacției reprezintă un pas critic care ar putea accelera dezvoltarea unor tehnologii de tratament mult mai eficiente.
