**Coliziuni Galactice: Resetarea Discului Căii Lactee**
O cercetare revoluționară condusă de specialiști de la Universitatea din Barcelona și Institutul de Studii Spațiale din Catalonia a scos la iveală informații interesante despre efectul coliziunilor galactice asupra discului Căii Lactee, acum aproximativ 11 miliarde de ani. Studiul, publicat în revista de prestigiu *Monthly Notices of the Royal Astronomical Society*, folosește simulări sofisticate pentru a examina impactul coliziunilor asupra discurilor stelare ale galaxiilor, cu scopul de a identifica momentul ultimei coliziuni majore suferite de galaxia noastră.
Discul Căii Lactee, asemănător unei clătite enorme și în rotație, adăpostește majoritatea stelelor galaxiei, inclusiv pe Soare. Acest disc se învârte cu o viteză de peste 220 de kilometri pe secundă. Astronomii au încercat de-a lungul timpului să stabilească când a dobândit această structură organizată. Un indiciu important a fost oferit de dinamica și vârsta stelelor, sugerând un moment de “spinning up” când galaxia a început să se rotească uniform.
Cercetările sugerează că Calea Lactee s-a dezvoltat în urma unui incident colizional semnificativ cu o altă galaxie. Informațiile au fost confirmate în 2018 prin misiunea Gaia, evidențiind o populație de stele cu mișcări neobișnuite, care pot fi explicate doar de o fuziune galactică majoră în urmă cu aproximativ 10 miliarde de ani, cunoscută sub denumirea de evenimentul Gaia-Sausage-Enceladus.
Folosind simulările Auriga, cercetătorii au concluzionat că discurile stelare ale galaxiilor similare cu Calea Lactee s-au format frecvent mai devreme decât se considera anterior, dar au putut fi distruse parțial sau total în coliziuni majore ulterioare. Principala concluzie a fost că momentul în care discul Căii Lactee începe să se rotească nu semnifică formarea sa inițială, ci mai degrabă perioada în care galaxia s-a recuperat după coliziune.
Fuziunea Gaia-Sausage-Enceladus, în urmă cu aproximativ 11 miliarde de ani, a coincis cu o creștere a formării de roiuri stelare, un rezultat natural al coliziunilor galactice care comprima gazul interstelar și stimulează crearea de noi stele. Aceste „explozive” de formare stelară au fost pentru prima dată direct corelate cu un astfel de eveniment colizional, conform lui Chervin F. P. Laporte de la CNRS, Franța.
Matthew D. A. Orkney, autorul principal al lucrării, subliniază legătura strânsă dintre structura galactică și coliziunile istorice, esențială pentru înțelegerea trecutului Căii Lactee. Explorând formarea galaxiilor similare din Universul îndepărtat, cercetătorii continuă să îmbunătățească cunoștințele noastre despre istoria galactică a Căii Lactee, folosind progresele Telescopului Spațial James Webb și ALMA.
