Servalul negru (Leptailurus serval) reprezintă o variantă neobișnuită, melanistică, a servalului african, o pisică sălbatică de dimensiune medie, ce provine din Africa. Servalii obișnuiți sunt extraordinari; cu picioare lungi asemănătoare celor ale unui supermodel, pătați precum un ghepard, având gât lung și urechi mari.
Servalii negri duc această frumusețe la noi înălțimi. Culoarea lor distinctivă provine dintr-o anomalia genetică neidentificată, care influențează celulele responsabile cu pigmentarea. Acești servali au blană de un negru intens, uneori cu pete „fantomă” fragile, conform Science Focus.
Au o formă remarcabilă. Servalurile dispun de cele mai lungi picioare în raport cu dimensiunea corpului din rândul felinelor. Cu o înălțime de aproximativ 50 de cm, pot alerga cu viteze ce ating 64 km/h și pot sari până la 3 m înălțime.
Aceasta le este de mare folos când vânează mamifere mici, reptile și amfibieni, constituind un avantaj crucial atunci când trebuie să evadeze de prădători, precum leoparzii, hienele și câinii sălbatici africani.
Servalurile dispun, de asemenea, de cele mai mari urechi în comparație cu dimensiunea capului dintre feline.
Dacă ar fi să ajustăm dimensiunea urechilor umane pentru a corespunde proporțiilor servalului, acestea ar avea dimensiunea unor discuri – dar nu ar fi la fel de eficiente.
Urechile servalilor sunt dotate cu 22 de mușchi, facilitându-le rotația independentă a fiecărei urechi cu 180 de grade. Servalurile vânează în iarbă înaltă, unde prada lor mică este practic invizibilă, iar urechile lor asemănătoare radarului îi ajută să localizeze prada, chiar dacă aceasta se află sub pământ.
Datorită combinației între picioarele lor lungi și puternice, aceste adaptări fac din servali unii dintre cei mai eficienți vânători din regatul felinelor sălbatice. În timp ce leii și leoparzii reușesc să prindă pradă în aproximativ o treime din cazuri, servalii au o rată de succes de peste 50%.
În mod obișnuit, servalii negri erau întâlniți în zonele împădurite dense la altitudini de peste 2.000 m, cum ar fi Munții Aberdare din Kenya sau regiunile montane etiopiene. Aici se considera că blana lor oferă un camuflaj suplimentar, ajutându-i să se integreze în umbre.
Ulterior, servalii negri au fost observați în pajiștile ecosistemului Tsavo, cea mai vastă zonă sălbatică protejată din Kenya.
Un studiu efectuat de Sheldrick Wildlife Trust și Wildlife Works între 2011 și 2016 a relevat că 47% dintre observațiile de servali în Tsavo au implicat indivizi melaniști.
Aceasta reprezintă o proporție semnificativ mai mare comparativ cu zonele mai înalte și împădurite, ridicând o întrebare: De ce există atât de mulți servali negri în acest habitat strălucitor și arid? Răspunsul rămâne incert.
O teorie este
