Intri într-un spațiu nou, observi câteva fețe și resimți instantaneu o afinitate față de cineva pe care nu l-ai întâlnii anterior. Față de o altă persoană, însă, simți o rezervă la fel de inexplicabilă. Totul se desfășoară înainte de a schimba vreo vorbă.
Creierul interpretează expresiile, postura și modul în care celălalt ocupa spațiul și judecă, în câteva fracțiuni de secundă, dacă prezența din fața ta te destinde sau te determină să te distanțezi.
Limbajul invizibil al chipului și corpului
Chipul uman poate transmite o diversitate impresionantă de emoții într-un interval foarte scurt. În doze de timp de doar câteva fracțiuni de secundă, mușchii se pot rearanja în moduri ce sugerează diverse emoții sau stări – nesiguranța sau bucuria unei persoane. Psihologul Paul Ekman, care a cercetat expresiile umane la un nivel de detaliu extrem, a arătat că există microexpresii, mișcări atât de rapide, încât majoritatea nu le percepem conștient, dar mintea noastră le înregistrează și reacționează.
De exemplu, un zâmbet autentic, care implică și zona din jurul ochilor, este văzut ca sincer. Pe de altă parte, un zâmbet fals sau o privire care evită contactul vizual poate induce o senzație de neconcordanță între ceea ce observăm și ceea ce simțim, provocând o ușoară alertă. Același fenomen se manifestă și la nivelul corpului: postura și micro-mișcările oferă indicii despre starea celuilalt. Din această cauză, avem tendința să ne apropiem de cei care par relaxați și deschiși și să ne distanțăm de cei care sunt tensionați sau retrași.
În anii ’90, cercetătorii din Italia au identificat neuronii-oglindă, un tip de celule neuronale care se activează atât când experimentăm o emoție, cât și atunci când o observăm la altcineva. Această descoperire poate explica, în parte, de ce râsul este contagios, de ce ne simțim triști în prezența cuiva melancolic, dar și de ce uneori ne putem simți neliniștiți lângă o persoană care nu transmite direct tensiunea, ci doar o aduce în modul său de a respira sau de a-și poziționa umerii. Cu alte cuvinte, nu doar că observăm emoțiile altora, dar le simțim și în propriul nostru corp.
Chimia socială
Atunci când percepem că cineva este prietenos și autentic, corpul eliberează oxitocină, hormon asociat cu încrederea, iar conversația devine mai fluidă.
Când apare tensiune, chiar și fără un motiv evident, organismul secretă cortizol, iar noi devenim mai rezervați și menținem distanța. Apropierea și reținerea nu sunt întotdeauna decizii conștiente. Acestea pot fi reacții ale corpului la semnale pe care le primește înainte de a le conștientiza.
De ce simțim că unii sunt „de-ai noștri”
Creierul nostru reacționează nu doar la prezent, ci și la amintirile și relațiile din trecut. Uneori, afinitățile imediate pot apărea deoarece cineva aseamănă vag, în expresie sau în atitudine, cu o prezență care ne-a adus cândva liniște. La fel, respingerea poate să apară deoarece o persoană evocă ceva cunoscut, nu neapărat negativ în sine, dar încărcat cu o tensiune păstrată în memorie.
Astfel, persoanele în preajma căror ne simțim bine nu sunt neapărat cele mai loquace sau cele mai sigure pe sine, ci acelea care par a fi în armonie cu ele însele. Prezența lor este calmă și coerentă, fără efort vizibil. Ei privesc interlocutorul cu interes, dar fără a forța contactul vizual. Ascultă cu răbdare, fără a se grăbi să ofere soluții.
