Între 1961 și 1984, Uniunea Sovietică a efectuat 18 lansări de sonde către planeta Venus, în cadrul programelor spațiale Venera și Vega. Dintre acestea, 10 au reușit să aterizeze pe suprafața celei mai calde planete din Sistemul Solar, iar câteva au funcționat suficient de mult pentru a trimite date și chiar imagini, oferind omenirii primele fotografii realizate vreodată de pe suprafața unei alte planete. Ce s-a întâmplat cu sondele trimise pe Venus?
Planeta Venus are temperaturi mai ridicate decât Mercur, din cauza atmosferei foarte dense. La nivelul solului, temperaturile ating circa 467 °C, temperatura fiind suficient de ridicată pentru a topi plumbul. Deși unele sonde au reușit să transmită date înainte de a ceda, cea mai rezistentă a funcționat timp de aproximativ două ore. Se credea că, după acest interval, condițiile extreme (presiunea uriașă și gazele corozive) ar fi distrus rapid orice urmă a acestor dispozitive.
Cercetătorii unui nou studiu subliniază că mediul venusian este caracterizat de procese active de suprafață, precum vulcanism, cutremure și mișcări tectonice. Din această cauză, s-a considerat în mod tradițional că orice rămășițe materiale de origine umană ar fi fost distruse în scurt timp.
Cu toate acestea, o nouă analiză a condițiilor geologice și atmosferice sugerează că această ipoteză ar putea fi incorrectă și că unele sonde ar putea să mai existe pe suprafața planetei. Aceasta ar prezenta implicatii importante nu doar ca “urme arheologice” ale primelor misiuni interplanetare ale speciei umane, ci și ca surse valoroase pentru studierea proceselor de degradare pe alte corpuri celeste. Ce s-a întâmplat, într-adevăr, cu sondele trimise pe Venus?
Sondele trimise pe Venus ar putea fi încă prezente pe suprafața planetei
Primele sonde sovietice expediate către Venus, Venera 3, 4, 5, 6, 7 și 8, au fost lansate într-o eră în care se credea că planeta ar putea fi similară cu Pământul, posibil având oceane la suprafață. Venera 3 a fost concepută să supraviețuiască unei aterizări amerizate. Însă informațiile transmise ulterior, în special de Venera 4, au demonstrat că mediul venusian este mult mai inospitalier decât se estima.
La suprafață, presiunea este de aproximativ 92 de ori mai mare decât cea de la nivelul mării pe Pământ, ceea ce înseamnă o forță echivalentă cu sute de kilograme apăsând pe fiecare centimetru pătrat. Primele sonde nu au fost suficient de rezistente și au fost zdrobite, distorsionate și “prăjite” de temperaturile extreme înainte de a ajunge întregi pe sol.
Cercetătorii afirmă că, deși aceste sonde nu au supraviețuit funcțional, ele nu s-au destrămat total. Atmosfera densă a lui Venus reduce viteza de impact, ceea ce sugerează că resturi metalice și componente ale scuturilor termice ar putea exista încă pe suprafață, chiar în condițiile în care coborârea a fost necontrolată.
Analizând misiuni ulterioare, care au fost mai bine pregătite pentru condițiile extreme de pe Venus, cercetătorii consideră că șapte sonde, atât din expediții sovietice, cât și din cele ale NASA, ar putea fi încă pe planetă. Acestea ar putea fi chiar identificabile la suprafață, deși probabil distorsionate de presiunea uriașă a atmosferei, conform IFL Science.
Este nevoie de noi misiuni pe Venus
Un factor semnificativ de degradare este dioxidul de carbon aflat în stare supercritică la aproximativ 12 kilometri deasupra suprafeței. În această stare, substanța se comportă atât ca un lichid, cât și ca un gaz, putând pătrunde în microfisuri și acționa ca un solvent asupra materialelor sondei.
În plus, există și posibilitatea ca unele
