Folosind o metodă denumită „arheologie senzorială”, cercetătorii reușesc să reconstruiască peisaje olfactive din antichitate. Un exemplu recent ilustrează că interioarele locuințelor oamenilor înstăriți din Pompeii emanau un parfum lemnos și pământos, cu o nuanță delicată de citrice.
O echipă de cercetători din Europa a identificat acest detaliu analizând două arzătoare de tămâie (cădelnițe) din teracotă, datând de acum 2.000 de ani.
Aceste vase au fost săpate cu câteva decenii în urmă în Pompeii și în orașul învecinat Boscoreale. Unul a fost descoperit într-o clădire care era în curs de transformare într-un han când Muntele Vezuviu a avut erupția din 79 d.Hr., iar celălalt a fost descoperit într-un altar domestic al unei vile rurale.
Forma și contextul arheologic sugerau clar că acestea au fost utilizate pentru arderea ofrandelor parfumate în timpul ritualurilor de acasă, o practică frecvent menționată de autorii romani antici. Pentru a descoperi ce anume era ars, echipa a extras mici mostre din interiorul vaselor și le-a supus la trei teste complementare, conform ScienceAlert.
În special, analiza urmelor minerale microscopice lăsate de plantele arse, căutarea fitoliților, adică structuri microscopice de siliciu produse de plante, care rezistă mii de ani și cromatografia de gaze împreună cu spectrometria de masă pentru identificarea amprentelor moleculare ale rășinilor și uleiurilor.
O nuanță delicată de citrice
Spre surprinderea cercetătorilor, niciun arzător nu conținea dovezi de balegă uscată de animale (combustibil obișnuit în antichitate). În schimb, au fost descoperite dovezi clare ale arderii unor plante lemnoase locale, precum stejarul, laurul, ierburi și specii din familia fructelor cu sâmbure.
Cea mai semnificativă descoperire a fost identificarea unei rășini speciale într-una dintre cădelnițe.
Analizele au arătat că rășina deriva din aceeași familie botanică cu tămâia, fiind cel mai probabil elemi, adusă din zone îndepărtate ale rețelelor comerciale ale Imperiului Roman.
Un ritual roman misterios
Aceasta sugerează că substanțele aromatice din Arabia, Africa tropicală și Asia călătoreau pe Marea Roșie, ajungeau în Alexandria și, în cele din urmă, se găseau în casele din Pompeii.
Este prima dovadă arheologică directă a arderii rășinilor importate în cadrul cultului domestic din Pompeii.
De asemenea, au fost detectate urme chimice de produse din struguri (vin sau oțet), sugerând un ritual roman în care credincioșii turnau vin în timp ce ardeau tămâie. Faptul că un parfum efemer a lăsat amprente detectabile după două milenii reprezintă cea mai apropiată experiență de o veritabilă mașină a timpului.
Studiul a fost publicat în revista Antiquity.
