Un studiu fără precedent efectuat pe 123 de specii de păsări a adus noi informații despre modul în care anumite înaripate reușesc să producă sunete de o intensitate uluitoare. Această cercetare, condusă de biologistul Jeff Podos de la Universitatea din Massachusetts Amherst și de fostul său masterand João C.T. Menezes, a fost recent publicată în revista Evolution.
Măsurarea volumului sunetelor în mediul natural reprezintă o provocare extrem de complexă, deoarece intensitatea acustică scade pe măsură ce unda se dispersează în aer. Pentru a depăși această dificultate, cercetătorii au ieșit pe teren dotati cu sonometre portabile de înaltă rezoluție și telemetre cu laser folosite adesea de jucătorii de golf. Combinația acestor instrumente le-a permis să calculeze în mod simultan nivelul decibelilor și distanța exactă față de pasăre în momentul în care emitea cântecul.
Măsurătorile efectuate în teren în Massachusetts și Brazilia au relevat o diversitate remarcabilă, volumul sunetelor variind pe o marjă de 58 de decibeli. Pe un extrem se află colibrii, care ating aproximativ 64 de decibeli, un nivel echivalent cu o conversație obișnuită. În contrast, două specii, campanarul cu gât golaș și seriema cu picioare roșii, au depășit pragul de 120 de decibeli, concurând astfel pentru titlul de cea mai zgomotoasă pasăre de pe Pământ.
Analiza anatomică a evidențiat că păsările de dimensiuni mai mari și cele cu deschiderea ciocului mai largă tind să fie semnificativ mai zgomotoase. Corpul robust le oferă musculatura adecvată pentru a expulza cantități mari de aer, iar ciocul funcționează similar cu pâlnia unei trompete pentru a direcționa undele sonore în exterior, conform Scitechdaily. Totuși, motivele evolutive sau ecologice care au condus la dezvoltarea unor volume extreme rămân încă neclare. Ipotezele inițiale ale cercetătorilor, conform cărora păsările zgomotoase ar locui în păduri dense, ar avea o mobilitate scăzută sau ar practica poligamia, nu au fost confirmate pe o scară largă. O înțelegere completă a acestor mecanisme va necesita cercetări suplimentare pe un număr și mai mare de specii în habitatul lor natural.
