Atacul rapid către Paris: De la optimism la ruină. Zilele finale înainte de colaps.

Atacul rapid către Paris: De la optimism la ruină. Zilele finale înainte de colaps.

La începutul lunii iunie 1940, Franța era pe punctul de a suferi un dezastru. Ofensiva germană începută pe 10 mai distrusese în câteva săptămâni planurile de apărare ale Aliaților. Lovitura decisivă a venit prin pădurile Ardenilor, o regiune pe care comandamentul francez o considera dificil de traversat pentru unități blindate mari. Profitând de efectul surpriză și de mobilitatea superioară a soldaților săi, Wehrmachtul a reușit să rupă frontul și să forțeze armata franceză într-o retragere dezordonată. La sfârșitul lunii mai, forțele germane au încetinit temporar ritmul acțiunilor pentru a-și reorganiza unitățile și a pregăti etapa finală a campaniei. Pentru Franța, acele zile au marcat ultimele speranțe de a opri înaintarea mașinii de război naziste.

După pauza operațională efectuată de trupele naziste, ofensiva a fost reluată pe 5 iunie 1940. De această dată, forțele germane beneficiau de un raport favorabil.

Noul front defensiv francez, stabilit de-a lungul râurilor Somme și Aisne, era semnificativ mai extins decât cel anterior, în timp ce efectivele disponibile pentru apărarea sa scăzuseră drastic. În prima fază a campaniei, armata franceză pierduse aproximativ 30 de divizii, o lovitură din care nu mai putea recupera.

Generalul francez Maxime Weygand a reușit să strângă doar 49 de divizii pentru apărarea noului front, în timp ce alte 17 au rămas desfășurate pe Linia Maginot. Timpul insuficient și lipsa resurselor au făcut imposibilă pregătirea unor poziții defensive solide. În aceste condiții, încercarea întârziată de a organiza o apărare în adâncime s-a confruntat cu lipsa efectivelor necesare și avea puține șanse de reușită.

Situația era cu totul diferită pentru germani. Cele zece divizii blindate care suportaseră greul ofensivei din luna mai au fost refăcute, iar pierderile de tancuri au fost compensate cu introducerea unor vehicule noi. În paralel, cele aproximativ 130 de divizii de infanterie au rămas în mare parte intacte. În vedere reluării operațiunilor, comandamentul german a redistribuit forțele disponibile și a introdus două armate suplimentare: Armata a 2-a și Armata a 19-a.

Noua ofensivă germană a fost lansată pe 5 iunie. În primele două zile, trupele franceze au oferit o rezistență considerabilă, reușind să întârezie avansarea inamicului. Totuși, pe 7 iunie, unitățile blindate germane au reușit să spargă frontul și s-au extins rapid pe direcțiile de acces către Rouen. De acolo, apărarea franceză a început să se dezintegreze, iar până la 9 iunie trupele germane traversau Sena fără a mai întâmpina o opoziție semnificativă.

„Încă de pe 7 iunie, Weygand a recomandat guvernului să ceară imediat armistițiu, iar în ziua următoare a declarat că, `Bătălia de pe Somme este pierdută`. Guvernul, împărțit în opinii, a ezitat să cedeze, însă pe 9 iunie a părăsit Parisul. Oscilând între Bretania și Bordeaux, în cele din urmă a decis să se refugieze la Tours”, scrie istoricul militar britanic Liddell Hart.

Aflat într-o situație disperată, prim-ministrul francez Paul Reynaud i-a solicitat președintelui SUA, Franklin Roosevelt, ajutor, specificând: „Vom lupta în fața Parisului; vom lupta în spatele Parisului; ne vom fereca într-una dintre provinciile noastre, iar dacă vom fi izgoni…