De-a lungul vremii, independența financiară a femeilor a constituit o formă de autonomie, dar uneori a fost chiar un motiv pentru care acestea au devenit obiectul acuzațiilor de vrăjitorie. În Europa și în coloniile americane, femeile care moșteneau proprietăți, construiau afaceri sau practicau meserii în mod conventional atribuite bărbaților erau mai expuse la astfel de acuzații.
Un exemplu este Katherine Harrison, o văduvă din Connecticut care, după decesul soțului, a devenit cea mai înstărită femeie din Wethersfield. În loc să se recăsătorească, a gestionat singură ferma moștenită și s-a dedicat creșterii animalelor, producerii berii, torsului lânii și apiculturii. Era caracterizată drept inteligentă, hotărâtă și vocală. Practica chiar și astrologia.
În 1668, Harrison a fost acuzată de vrăjitorie. Printre acuzațiile formulate se aflau divinația, medicina, și utilizarea puterilor supranaturale pentru a-și îmbunătăți profiturile și a influența activitățile vecinilor. Mai mulți bărbați au pretins că femeia le-a „fermecat” afacerile, iar un croitor a declarat că, din cauza ei, a cusut greșit mânecile unei haine de șapte ori consecutiv.
Deși dovezile erau insuficiente, Harrison a fost găsită vinovată. Magistratul i-a salvat viața, dar a alungat-o din oraș. Cazul său exemplifică un tipar evidențiat de istoricul american Carol F. Karlsen: femeile care moșteneau proprietăți într-o societate în care averea era destinată să rămână în mâinile bărbaților erau disproporționat de des acuzate de vrăjitorie.
Acest fenomen nu se limita la America. Un studiu realizat de cercetătoarea Philippa Carter demonstrează că, în Europa secolelor XVI și XVII, femeile care activau în domenii precum medicina, producția alimentară, creșterea animalelor sau industria lactatelor aveau o probabilitate mai mare de a fi acuzate de vrăjitorie, conform The Guardian.
Vindecătoarele erau în mod special vulnerabile. Femeile care utilizau plante medicinale, asistau nașteri sau tratau răni erau adesea respectate în comunitățile lor, însă instituțiile religioase și academice au început să le catalogheze drept practicante ale magiei. În 1325, papa Ioan al XXII-lea avertiza deja în legătură cu femeile care practicau medicina fără o educație formală.
Cazul lui Agnes Sampson, o vindecătoare scoțiană executată în urma proceselor de vrăjitorie din North Berwick, ilustrează cât de periculoasă putea deveni această stigma. Peste jumătate dintre acuzațiile aduse împotriva ei vizau activitatea sa de vindecătoare.
În prezent, „vrăjitoarea” a devenit uneori un simbol al intuiției și independenței feminine, de la tarot la astrologie. Totuși, eticheta păstrează și noțiunea că, de-a lungul secolelor, această metodă a fost utilizată pentru a sancționa femeile care obțineau autonomie, autoritate și putere economică.
