Găurile negre sunt entități cosmice extrem de elusive. În afară de situațiile rar întâlnite când consumă materie și produc lumini intense, detectarea lor directă este aproape imposibilă. Această particularitate a complicat semnificativ estimarea numărului preciz al găurilor negre de masă stelară din galaxia noastră. Recent, o echipă de cercetători, condusă de astrofizicianul Tom Wagg de la Institutul Flatiron din SUA, a simulată evoluția Căii Lactee pe parcursul celor 13,6 miliarde de ani de existență. Rezultatele studiului, trimis pentru evaluare și disponibil pe serverul de preprinturi arXiv, sugerează existența unei „Lumi Subpământene Galactice” care găzduiește aproximativ 170 de milioane de găuri negre de masă stelară.
Găurile negre stelare constituie rămășițele stelelor masive ce și-au consumat combustibilul nuclear. Fără presiunea externă generată de fuziune, nucleul stelei se prăbușește sub propria gravitație într-un obiect atât de dens încât nici măcar lumina nu poate evada.
Entități cosmice extrem de elusive
Deoarece astronomii se bazează pe lumină pentru observații, recenzarea acestor entități invizibile necesită modele computaționale avansate pentru evoluția galactică. Deși cifra de 170 de milioane pare colosală raportat la dimensiunea imensă a galaxiei noastre, densitatea acestora este relativ scăzută. În apropierea Soarelui, cercetătorii estimează o distribuție de o singură gaură neagră într-un volum de 6.250 de parseci cubi (un parsec având 3,26 ani-lumină). Timpul total echivalează cu formarea unei găuri negre noi la fiecare 80 de ani. Cu toate acestea, majoritatea s-au format în etapele incipiente ale galaxiei, când rata de formare a stelelor era semnificativ mai ridicată.
Un alt aspect notabil al studiului se concentrează pe dinamica acestor corpuri cerești. La momentul exploziei de supernovă, asimetria procesului le conferă un „impuls natal”, aruncându-le departe de locul de origine.
O arhivă neașteptată a istoriei Căii Lactee
Din această cauză, discul populat de găurile negre are o grosime de aproximativ 790 de parseci, în comparație cu discul stelar subțire, care măsoară doar 306 parseci, scrie ScienceAlert. Simulările indică faptul că găurile negre mai ușoare primesc cele mai intense impulsuri, fiind proiectate cel mai departe de planul galactic. În cazul acestora, explozia ejectează o cantitate mai mare de materie stelară, generând un recul vast. La găurile negre mai masive, o parte din materie cade din nou în interior, amortizând mișcarea. În viitor, analiza masei și traiectoriei acestor găuri negre le va permite astronomilor nu doar să le numere, ci și să deducă modul în care au decedat stelele mamă, transformând „Lumea Subpământeană Galactică” într-o arhivă incredibilă a istoriei Căii Lactee.
Vă mai sugerăm să citiți și:
[Cercetătorii ar fi detectat prima semnătură a orizontului de evenimente al unei găuri negre](https://www.descopera.ro/stiinta/21094320-cercetatorii-ar-fi-detectat-prima-semnatura-a-orizontului-de-evenimente-al-unei-gauri-negre)
[Cristalele de spațiu-timp ar putea genera găuri negre rare](https://www.descopera.ro/stiinta/21084955-cristalele-de-spatiu-timp-ar-putea-genera-gauri-negre-rare)
[Oamenii de știință au descoperit că Universul formează găuri negre în moduri surprinzătoare](https://www.descopera.ro/stiinta/21080855-oamenii-de-stiinta-au-descoperit-ca-universul)
