Te-ai gândit vreodată de ce cântatul în mașină sau sub duș îți transformă rapid starea de spirit? Studii recente evidențiază că această senzație de bine este susținută de dovezi științifice solide.
Cel mai important beneficiu al cântatului constă în reducerea cortizolului, hormonul asociat stresului. Analizele salivare efectuate înainte și după cântat arată o scădere notabilă a acestuia.
Motivul principal este, în mare parte, biomecanic: cântatul necesită o expirație prelungită și controlată, activitate care stimulează nervul vag, conform MedicalXpress.
Acest nerv pune în funcțiune sistemul nervos parasimpatic, ceea ce conduce la o reducere a ritmului cardiac și a tensiunii arteriale.
Beneficiile cântatului nu se limitează doar la relaxare, arată cercetările disponibile.
Un analgezic natural și stimulator al sistemului imunitar
Cântatul activ îmbunătățește toleranța la durere, deoarece contribuie la creșterea secreției de endorfine (analgezice naturale ale organismului). În contrast, studiile demonstrează că simpla ascultare pasivă a muzicii nu generează același efect.
Mai mult, o cercetare făcută pe pacienți cu cancer a relevat că sesiunile de cântat nu doar ce au diminuat cortizolul, dar au crescut și nivelul de citokine din salivă, molecule esențiale pentru reglarea inflamațiilor și apărarea împotriva infecțiilor.
Cântatul activează astfel simultan zone cerebrale responsabile pentru auz, limbaj, emoții și motricitate, îmbunătățind conectivitatea neuronală și promovând o îmbătrânire sănătoasă.
O cale directă spre un organism mai sănătos și o minte mai liniștită
Deși cântatul solitar în mașină sau sub duș oferă toate beneficiile legate de respirație și reducerea stresului, cântatul în grup excelează în ceea ce privește conexiunea socială.
Studii de lungă durată au arătat că participarea la un cor diminuează semnificativ sentimentul de solitudine în rândul seniorilor și îmbunătățește starea generală de bine.
Prin urmare, data viitoare când simți dorința să cânți cu voce tare, nu ezita, deoarece cercetările sugerează că aceasta reprezintă o cale directă către un organism mai sănătos și o minte mai relaxată.