Un studiu realizat de cercetătorii de la Université Libre de Bruxelles arată că gândacii dezvoltă o memorie colectivă ce nu depinde de amintirile individuale, ci se bazează exclusiv pe interacțiunile sociale și pe structura grupului. Pentru multe specii, viața în comunitate oferă protecție și facilitează transmiterea cunoștințelor, cum ar fi rutele migrației sau tehnicile de vânătoare. Cu toate acestea, la gândacul american (Periplaneta americana), memoria colectivă operează printr-un mecanism diferit, stocată direct în dinamica socială a comunității, scrie ScienceAlert.
O echipă condusă de ecologul social Mariano Calvo Martín a examinat modul în care aceste insecte reacționează atunci când adăpostul preferat suferă modificări permanente. În cadrul experimentelor, gândacii au avut de ales între două refugii: unul iluminat în roșu (perceput mai întunecat și mai atrăgător) și unul în verde.
După cum era de așteptat, majoritatea insectelor au ales inițial adăpostul roșu. Ulterior, cercetătorii au schimbat luminile. Un gândac izolat părăsea rapid adăpostul devenit verde pentru a se muta în cel roșu. Când însă un grup suficient de mare se stabiliza deja într-un loc, insectele rămâneau pe loc, chiar dacă mediul devenise mai puțin favorabil.
„Atracția socială poate deveni mai puternică decât semnalul din mediu care le sugerează să se mute. Rezultatul este un tip de memorie colectivă: niciun gândac nu își amintește individual, dar grupul ca un întreg acționează de parcă ar face-o”, notează autorii studiului.
Prin simulări informatice, cercetătorii au demonstrat că acest fenomen derivă din reguli simple: preferința pentru lumină slabă și tendința de a zăbovi lângă alți semeni. Fără ca vreun individ virtual să aibă o memorie propriu-zisă, grupul a rămas dedicat deciziei inițiale.
Oamenii de știință consideră că această formă de memorie stocată în structura socială nu este specifică doar gândacilor, ci ar putea fi întâlnită în numeroase specii care iau decizii de grup, de la bancurile de pești și stolurile de păsări, până la colonii de furnici și chiar comunități umane. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista PLOS One.
