Cum au fost dezvoltate „grădinile gamma” în decada 1950 pentru a da naștere grepfrutului de astăzi? Grepfrutul cu pulpă roșie este un fruct comun în magazinele alimentare și se bucură de o popularitate considerabilă. Mai dulce decât soiurile galbene, a fost intens promovat de-a lungul anilor, inclusiv în dietele populare din anii 1970 și 1980. Totuși, puțini știu că istoria sa este strâns legată de cercetările privind radioactivitatea.
Grepfrutul este, în esență, un hibrid apărut întâmplător între portocala dulce și pomelo. Primul exemplar a fost cultivat în Barbados în secolul XVIII, iar coloniștii britanici l-au denumit inițial „fructul interzis”. Chiar și George Washington a avut ocazia să-l savureze în timpul unei vizite pe insulă. Abia în 1906 a fost descoperit primul grepfrut cu pulpă roz, rezultat al unei mutații naturale, iar cultivatorii au început să-l reproducă datorită aspectului său atrăgător.
Soiurile moderne cu pulpă roșie profundă, precum Rio Red, au fost însă create printr-o metodă neobișnuită: iradierea plantelor. Fructele consumate astăzi nu sunt radioactive, ci derivă din plante cu gene modificate prin expunere controlată la radiații, spune PopularScience.
Ideea își are începuturile în descoperirea razelor X de către Wilhelm Röntgen în 1896 și a radioactivității de către Pierre și Marie Curie doi ani mai târziu. La începutul secolului XX, radiul era văzut ca un element aproape miraculos, fiind utilizat în produse de consum și chiar în medicină. Entuziasmul s-a transformat însă în tragedie după ce s-a stabilit că expunerea la radiații cauzează boli grave și cancer. Celebrele „fete ale radiului”, care vopseau cadranele ceasurilor cu vopsea radioactivă, au suferit afecțiuni devastatoare, iar însăși Marie Curie a murit din cauza efectelor radiațiilor.
După Al Doilea Război Mondial și bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki, imaginea energiei nucleare a fost profund afectată. În anii 1950, Statele Unite au inițiat programul „Atoms for Peace”, destinat promovării utilizărilor pașnice ale energiei nucleare. Printre proiectele susținute s-au numărat și așa-numitele „grădini gamma”, centre de cercetare unde plantele erau expuse controlat la radiații.
În aceste grădini, sursa radioactivă era situată în centrul unui teren circular, iar plantele erau cultivate la distanțe variate. Cele aflate foarte aproape mureau sau prezentau malformații, însă exemplarele expuse la doze reduse puteau suferi mutații genetice favorabile, care erau apoi selectate și cultivate.
Unul dintre cele mai notabile rezultate a fost grepfrutul Rio Red, creat în 1984 la Texas A&M University. Acesta avea o pulpă roșie intensă, producea mai multe fructe și era mai rezistent decât alte soiuri. Astăzi, aproximativ 75% din grepfrutul cultivat în Texas aparține acestei varietăți.
Cercetările din „grădinile gamma” au dus și la obținerea altor plante valoroase, inclusiv soiuri de mentă rezistente la boli, orezul Calrose și orzul Golden Promise, care continuă să fie utilizat în producția unor tipuri de whisky scoțian.
Deși această metodă este utilizată mult mai rar în prezent, principiul rămâne neschimbat: radiațiile accelerează apariția mutațiilor genetice care s-ar manifesta în mod natural pe parcursul a mii sau chiar milioane de ani. Astfel, povestea grepfrutului roșu ilustrează faptul că una dintre cele mai apreciate varietăți de citrice datează din cercetări inspirate de unul dintre cele mai controversate fenomene din istoria științei.
