La data de 22 iulie 1456 s-a petrecut victoria remarcabilă de la Belgrad obținută de Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, împotriva armatei otomane conduse de Mehmed al II-lea, cunoscutul cuceritor al Constantinopolului. Această confruntare a avut loc pe fondul în care, în 1454, turcii au încălcat armistițiul și au început asediul Semendriei. În timp ce sultanul se pregătea cu trupele sale, Iancu de Hunedoara a solicitat sprijinul oștirii, asigurându-și, în același timp, ajutorul lui Vlad Țepeș din Țara Românească pentru a-și reveni pe tron.
Prin unirea forțelor, Iancu de Hunedoara a reușit să strângă o armată impresionantă, alcătuită din 20.000 de soldați și nobili mici din Transilvania, alături de aproximativ 27-28.000 de țărani înarmați cu echipamente simple, în ciuda rezistenței din partea nobililor și orașelor. Asediul Belgradului a fost demarat de turci pe 4 iulie 1456, însă flota cruciată a obținut o victorie esențială pe apă pe 14 iulie, distrugând flota turcească care bloca aprovizionarea orașului.
Bătălia decisivă s-a desfășurat între 21 și 23 iulie. După ce atacul otoman a fost respins pe 21 iulie, trupele creștine au inițiat un contraatac împotriva taberei turcești pe 23 iulie, asigurând astfel o victorie categorică. Papa Calixt al III-lea a onorat triumful lui Iancu de Hunedoara, considerându-l „cel mai fericit moment al vieții sale” și a dispus ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase la amiază ca semn de chemare la rugăciune. Această practică a devenit o tradiție care sărbătorește victoria de la Belgrad împotriva forțelor otomane. De asemenea, Papa l-a numit pe Iancu de Hunedoara „cel mai puternic atlet, unic al lui Cristos”. Această bătălie a rămas un moment semnificativ în istoria Europei, simbolizând lupta împotriva expansiunii otomane.
