Conform unei cercetări realizate de InfoCons, organizație dedicată protecției consumatorilor, mai multe branduri de creme solare au fost semnalate ca fiind necorespunzătoare, prin diverse alerte la nivel european, în ultimii patru ani.
În perioada 2022 – 2026, la nivel european au fost emise alerte referitoare la riscurile asociate produselor de protecție solară necorespunzătoare.
InfoCons subliniază că cele mai multe dintre produsele ce au generat alerte la nivel european conțin butilfenil metilpropional (BMHCA), o substanță interzisă în cosmetice.
„Aceasta poate influența sistemul reproducător, poate dăuna sănătății fătului și poate provoca reacții alergice ale pielii. În alte situații, au fost găsite filtre UV în cantități excesive (metoxicinamat de etilhexil, Padimat-O), 2-fenoxietanol în cantitate peste limită (toxic pentru sânge și ficat) sau benzofenonă, substanță asociată cu riscul de cancer și leziuni ale organelor”, anunță InfoCons.
Astfel, persoanele care utilizau aceste creme de protecție solară se expuneau la arsuri solare severe, daune cutanate pe termen lung și risc crescut de cancer de piele.
În plus, unele dintre cremele evaluate ca urmare a alertelor europene erau contaminate cu bacterii precum Pseudomonas aeruginosa sau bacterii mezofile. Aplicarea acestora pe pielea afectată de zgârieturi, tăieturi sau răni, ori contactul cu ochii, poate cauza iritații sau infecții.
Cele mai multe produse implicate în alertele europene proveneau din Italia, Cehia, Germania sau Franța, dar și din alte țări, conform comunicatului emis de InfoCons.
Alerte au fost emise pentru branduri precum Nivea și Bilboa, dar și Leocrema, Helious Herb, SUN, Delice, Parasol, dar și altele.
Dintre cele 65 de produse cu protecție solară analizate, 11 erau contrafăcute, conform sursei citate. Potrivit InfoCons, practic, unul din 6 produse cu protecție solară din analiză a fost contrafăcut.
Atunci când optăm să achiziționăm un produs cu protecție solară, InfoCons recomandă:
„Verifică eticheta și ingredientele înainte de a cumpăra un produs de protecție solară. Fii atent la SPF: un preț suspect de mic sau un ambalaj neobișnuit pot semnala un produs contrafăcut sau cu protecție falsă”, recomandă InfoCons.
De asemenea, cetățenii sunt încurajați să raporteze InfoCons dacă descoperă un produs necorespunzător sau periculos.
Asociația oferă consumatorilor o aplicație pentru verificarea produselor, alertelor, dar și informații despre bunurile retrase de pe piață.




