Pierderea mirosului poate fi la fel de devastatoare ca boala Parkinson. Pentru milioane de oameni, abilitatea de a simți aroma cafelei de dimineață sau de a savura gustul unei mese gătite acasă este un aspect rar contemplat. Totuși, un nou studiu evidențiază faptul că, atunci când aceste simțuri dispar, viața poate deveni rapid copleșitoare, iar pacienții resimt niveluri de suferință asemănătoare cu cele ale unor afecțiuni cronice severe.
Pierderea mirosului poate fi la fel de devastatoare ca boala Parkinson. Cercetarea contestă noțiunea comună că pierderea mirosului sau a gustului reprezintă doar un inconvenient minor și subliniază gravitatea subestimării impactului acestor condiții.
Cercetătorii au examinat ani de date medicale din numeroase studii care compară calitatea vieții în diverse boli cronice, inclusiv diabet, accident vascular cerebral (AVC), insuficiență cardiacă, astm și alte probleme cardiovasculare și respiratorii.
„Am constatat că tulburările de miros și gust generează constant suferință emoțională, socială și psihologică semnificativă, frecvent asemănătoare cu afecțiuni recunoscute ca având un impact profund debilitant”, afirmă coordonatorul studiului, Carl Philpott, de la Norwich Medical School a Universității din East Anglia (Anglia).
„Pacienții au descris pierderea plăcerii de a mânca, dificultăți în interacțiunile sociale, anxietate sporită în legătură cu siguranța personală, cum ar fi incapacitatea de a percepe fumul sau gazul, și o îngrijorătoare senzație de amorțeală emoțională. Poate cel mai îngrijorător este faptul că nivelurile de depresie și retragere socială printre acești pacienți sunt constant ridicate”, a continuat cercetătorul.
Pierderea mirosului poate fi la fel de devastatoare ca boala Parkinson și AVC. Cum influențează aceasta viața cotidiană?
Studiul arată că, pentru mulți, mesele încetează să mai fie o plăcere și devin exclusive o acțiune mecanică. „Mirosul contribuie semnificativ la ceea ce oamenii percep ca fiind gust. De aceea, când este pierdut, mâncarea poate părea insipidă, metalică sau chiar respingătoare. Unele persoane ajung să slăbească din lipsa apetitului, în timp ce altele se îngrașă, căutând gusturi mai intense sau mai dulci”, a explicat Philpott.
Analiza subliniază că această pierdere senzorială influențează profund viața zilnică, perturbând mesele în familie, sărbătorile și ritualurile sociale. În ciuda acestor efecte semnificative, tulburările de miros și gust au fost ocolite de multe ori de sistemele medicale, o situație care îngrijorează autorii studiului.
„Problema este că medicii își liniștesc adesea pacienții, spunându-le că este ceva minor sau temporar, chiar și atunci când simptomele persistă ani întregi. Există puține servicii specializate, iar accesul la tratament este restricționat. Totuși, scorurile de calitate a vieții ale acestor pacienți sunt adesea comparabile sau chiar mai scăzute decât cele ale persoanelor cu afecțiuni cronice recunoscute”, a adăugat Philpott, conform MedicalXpress.
O problemă care nu este considerată cu seriozitate
Pandemia de COVID-19 a adus o atenție neașteptată asupra pierderii mirosului, cunoscută ca anosmie, și a pierderii gustului, ageuzie, deoarece milioane de oameni au experimentat aceste simptome în timpul infecției. Deși mulți s-au recuperat, alții au rămas cu tulburări persistente sau distorsionate ale percepției, inclusiv parosmie, în care mirosurile obișnuite devin neplăcute sau chiar grețoase. Cercetătorii subliniază însă că pandemia doar a evidențiat o
