Când discutăm despre filosofia antică greacă, gândul ne zboară aproape instantaneu la Socrate, Platon sau Diogene. Însă Anaximandru din Milet, un gânditor din secolul al VI-lea î.Hr., este mult mai puțin cunoscut publicului general, deși ideile sale par surprinzător de apropiate de anumite concepte contemporane.
Cu mai bine de două milenii înaintea lui Darwin, el propunea că oamenii au evoluat din forme de viață marine, fiind totodată printre primii care au afirmat că Pământul nu este susținut de nimic, ci plutește în spațiu.
A trăit în Milet, un oraș-port înfloritor de pe țărmul Asiei Mici, în ceea ce este acum Turcia. Despre existența sa se cunosc puține informații certe. Numai fragmente din operele sale au supraviețuit, iar ceea ce știm azi provine în mare parte din surse ale unor autori care au trăit ulterior, precum Aristotel, Theophrast sau Aetius. Cu toate acestea, conceptele atribuite lui Anaximandru au stârnit interesul istoricilor științei datorită caracterului lor neobișnuit de modern.
A intuit că viața ar fi putut să apară din mediul marin
Cu peste 2.000 de ani înainte ca Charles Darwin să publice „Despre originea speciilor”, Anaximandru căuta deja să explice apariția oamenilor fără a recurge la mitologie.
Observația de bază era simplă: oamenii sunt extrem de fragili la naștere și necesită mulți ani de îngrijire pentru a supraviețui. Filosoful considera că, dacă primii oameni ar fi apărut direct în forma lor actuală, șansele lor de supraviețuire ar fi fost minime.
Așadar, el a formulat o teorie remarcabilă pentru vremea sa: primele forme de viață s-ar fi dezvoltat în mediul umed, iar oamenii ar fi evoluat inițial în interiorul unor entități asemănătoare peștilor, fiind astfel protejați până când au devenit suficient de puternici pentru a supraviețui pe sol.
Teoria este cunoscută astăzi din lucrările unor autori antici care au sintetizat sau comentat ideile lui Anaximandru, cum ar fi Aetius, Pseudo-Plutarh și Censorinus. În scrierile lor se menționează că oamenii s-ar fi dezvoltat inițial în interiorul unor creaturi asemănătoare peștilor, beneficiind de protecție până când au fost capabili să supraviețuiască pe uscat.
Mulți istorici consideră această teorie drept una dintre cele mai vechi speculații referitoare la originea evolutivă a omenirii din întreaga istorie a gândirii occidentale.
A afirmat că Pământul nu este susținut de nimic
În Antichitate, numeroase mituri încercau să ofere explicații despre cum este susținut Pământul. Unele tradiții vorbeau despre colosi uriași, altele despre ape cosmice sau ființe gigantice care poartă lumea pe spate.
Anaximandru a propus, însă, o idee total diferită: Pământul nu este sprijinit de nimic. Conforme relatării lui Aristotel în lucrarea „Despre cer” (De Caelo), Anaximandru susținea că Pământul rămâne în echilibru datorită perfectei sale armonii cu restul Cosmosului:
„Unii oameni
