Cu un secol înainte ca primul calculator să fie realizat, o femeie a explicat modul în care acesta ar putea opera. Într-o eră în care femeile aveau acces restricționat la știință, Ada Lovelace a redactat primul algoritm din istorie și a prezis direcția în care urmau să progreseze computerele.
Augusta Ada King, Contesa de Lovelace, cunoscută și ca Ada Lovelace, este recunoscută astăzi drept prima programatoare din lume.
Născută pe 10 decembrie 1815 în Londra, Ada a fost fiica poetului celebru Lord Byron și a matematicienei Anne Isabella Milbanke Byron, care avea o pasiune pentru științele exacte – un lucru rar pentru o femeie în epoca victoriană. Deși tatăl ei a părăsit familia când Ada avea doar câteva săptămâni, moștenirea sa intelectuală a influențat profund viața tinerei Ada. În această direcție, pentru a o îndepărta de influența tatălui și de „nebuniile lui poetice”, mama Adei a insistat să primească o educație solidă în matematică și științe, o decizie care, în mod evident, a fost profetică.
Ada a arătat o abilitate remarcabilă pentru numere și logică matematică încă de la o vârstă fragedă, la doar 12 ani, fiind fascinată de conceptul zborului, studia anatomia păsărilor și proiecta o mașină zburătoare.
Educația Adei Lovelace a fost completată de o serie de tutori distinși, printre care matematicienii Augustus De Morgan (fondatorul University College London și un influent logician) și Mary Somerville (astronomă și matematiciană cunoscută, una dintre primele femei de știință recunoscute), aceasta din urmă devenind un mentor esențial pentru Ada și având un rol fundamental în introducerea ei în cercurile științifice londoneze.
În 1833, la vârsta de 17 ani, Ada l-a întâlnit pe Charles Babbage, deținătorul prestigioasei catedre Lucasian de matematică de la Cambridge, aceeași poziție academică pe care a avut-o și Isaac Newton. Această întâlnire s-a dovedit a fi un moment crucial în viața ei, deoarece Babbage nu era doar un teoretician, ci și un inventator genial, fiind implicat în proiectul „Difference Engine”, o mașină mecanică complexă destinată calculelor matematice. Ada a fost captivata de această invenție și în special de conceptul următor al lui Babbage, „Analytical Engine” (Motorul Analitic), un dispozitiv revoluționar pentru vremea sa, menit să efectueze orice tip de calcul matematic prin programare. Deși nu a fost construit complet din cauza limitărilor tehnologice ale secolului al XIX-lea, designul său cuprindea toate elementele fundamentale ale unui computer modern: o unitate de procesare, memorie și capacitatea de a fi programat prin instrucțiuni codificate.
Contribuția istorică – primul algoritm
În 1843, Ada a publicat o traducere din franceză a unui articol despre Motorul Analitic al lui Babbage, scris de matematicianul italian Luigi Menabrea. Totuși, traducerea ei a fost mult mai mult




