William Frankland, ''bunicul alergologiei'' care a găsit remediu la febra fânului şi i-a spus lui Saddam Hussein să nu mai fumeze


Dr. William Frankland, cunoscut drept „bunicul alergologiei”, a decedat la vârsta de 108 ani.

Prin munca depusă, britanicul William Frankland, un pionier al imunologiei, a transformat înţelegerea alergiilor şi în special a febrei fânului (rinita alergică), care afectează foarte mulţi oameni.

Cariera sa medicală s-a întins de-a lungul a 70 de ani. A fost medic în armata Marii Britanii în Al Doilea Război Mondial şi a petrecut timp de trei ani ca prizonier într-un lagăr de concentrare japonez, unde a fost torturat şi înfometat, dar căruia i-a supravieţuit datorită abilităţii sale de a trata soldaţii niponi, aşa cum a mărturisit el peste ani. 

Într-un interviu apărut în 19 martie 2020, cu prilejul împlinirii a 108 ani, William Frankland, cunoscut sub pseudonimul de „Bill”, afirma că longevitatea sa se datora norocului şi că a fost aproape de moarte de mai multe ori de-a lungul vieţii sale, „de la pandemia de gripă spaniolă din 1918, trei ani şi jumătate petrecuţi ca prizonier de război japonez”, până la „experimentarea şocului anafilactic în urma unei muşcături de insecte tropicale”. „Dar, într-un fel, am reuşit întotdeauna să evit şi de aceea sunt încă aici”, afirma el în interviul citat de .

Născut în 1912 în Battle, Sussex, William Frankland a studiat medicina la Queen’s College, Oxford, şi mai târziu la Şcoala de Medicină a Spitalului St Mary, în prezent parte a Imperial College London.

În cadrul acestui spital va lucra după finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind asistentul lui Alexander Fleming în cercetările acestuia privind penicilina. 

Printre numeroasele realizări ale lui William Frankland se numără cercetarea privind desensibilizarea la alergeni, făcând teste inclusiv pe el cu insecte furnizate de London School of Hygiene and Tropical Medicine.

Cercetările sale au indicat faptul că persoanele care sufereau de febra fândului puteau deveni imune la polen dacă făceau, timp de trei ani, un tratament de desensibilizare, în timp ce imunitatea la multe tipuri de venin putea creşte cu acelaşi tratament efectuat timp de cinci ani.

În ciuda faptului că a ajutat milioane de persoane care suferă de alergii, Frankland a afirmat că descoperirile sale s-au axat mai mult pe rezolvarea problemelor şi mai puţin pe dorinţa de a ajuta.

Frankland a fost cel care l-a sfătuit pe dictatorul irakian Saddam Hussein să renunţe la obiceiul de a fuma 40 de ţigarete zilnic, însă acesta din urmă nu l-a ascultat. 

În ultimul său interviu, dr. William Frankland a reflectat asupra pandemiei globale de coronavirus, afirmând că a fost „minunat să vezi oamenii de ştiinţă, precum cei de la Imperial College London, care lucrează atât de repede pentru a ajuta la combaterea pandemiei”.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.