Vremea în septembrie. ANM anunță ploi abundente și temperaturi mai ridicate decât cele normale

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale în toată luna septembrie, iar în nordul țării vor fi ploi abundente până pe 7 septembrie, potrivit unei estimări meteorologice, valabilă în următoarele patru săptămâni.

Între 24 și 31 august, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-estice, iar în restul teritoriului temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

„Regimul pluviometric va fi excedentar în nord-estul țării și local în centru, iar în rest va fi în general deficitar. Excepție va face sudvestul țării unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă”, conform ANM.

Temperaturi mai ridicate decât cele normale, în toate regiunile din țară

În intervalul 31 august – 7 septembrie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în jumătatea estică a țării, dar mai ales în sud-est, dar și ușor mai coborâte în regiunile vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

„Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice. Excepție va face sud-estul teritoriului, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă”, arată meteorologii.

Între 7 și 14 septembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-estice. În acest interval, cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare, în cea mai mare parte a țării, scrie Mediafax.

Cum va fi vremea la sfârșitul lunii septembrie

În săptămâna 14-21 septembrie, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei perioade, în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-estice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru aceast interval.

„Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, posibil ușor excedentar în regiunile centrale, vestice și la munte”, adaugă Administrația de Meteorologie.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.